Comisarul șef Dumitru Catană, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, a ieșit la pen-sie chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 55 de ani, respectiv la data de 8 iunie. Ordinul prin care a fost trecut în rezervă a fost semnat de ministrul Administrației și Internelor Traian Igaș. Comanda IPJ Constanța a fost preluată de comisarul șef Adrian Rapotan, care va asigura interimatul, până când ministerul va organiza un alt concurs pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Constanța.
În ultimii ani, această funcție nu a purtat noroc niciunei persoane care a ajuns, chiar și pentru o perioadă de câteva luni, la comanda Poliției constănțene. Concursurile care au fost orga-nizate s-au lăsat mereu cu "surprize", favoriții anumitor persoane influente de la centru fiind declarate câștigătoarele unor posturi care, practic, în anumite cazuri, le depășeau posibilitățile.
Rămâne de văzut, în acest an, ce "favorit" vom avea pentru șefia IPJ Constanța și cât de bine va reuși acesta să administreze situația de la malul mării.
Până una-alta, comisarul șef Adrian Rapotan asigură pentru a patra oară interimatul la IPJ Constanța. Cunoscut ca un bun profesionist și unul dintre cei mai vechi polițiști de la Constanța, Rapotan ar putea să candideze pentru funcția de șef al IPJ. El
ne-a declarat, aseară, că are timp, câteva luni de zile, să se gândească la acest lucru, mai ales că trebuie să asigure comanda Poliției Constanța pe perioada verii, cea mai grea din an.
Concursul pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Constanța va avea loc, cel mai probabil, în luna septembrie.