IPS Teodosie, pus sub control judiciar de DNA

811
5
IPS Teodosie,  pus sub control judiciar de DNA - ipsteodosie3-1476721474.jpg

Articole recomandate

Procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17 octombrie 2016, față de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: Stere Beca, Bogdan Malaxa, Gheorghe Nadoleanu și Ciprian Cojocaru, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. De asemenea, de anchetă mai este vizat și Aurelian Ștefan, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Comentează știrea

MIHAI
18 octombrie 2016
PRELATII SI PREOTIMEA .

Inalt Prea Sfintitul Rasputin ajunge la judecata instantelor inainte de a fi judecat de Dumnezeu . Acest prelat pesedist , mort dupa functii , fast si publicitate , contrar invatamintelor crestinesti , a facut averea pe care o stim si de care trebuie sa se ocupe cineva . Ne amintim de vremea cand era aghiotantul permanent al lui Mazare , insotindu-l cu ocazia diferitelor evenimente electorale si nu numai .A slujit mai mult politica decat biserica . IPS Rasputin face parte din categoria prelatilor imbogatiti si politicianisti . Din cauza acestora , preotii au ajuns indiferenti fata de preocuparile morale si sociale . Sunt straini de viata enoriasilor . La fel ca politicianistii , traiesc ca parazitii abuzand de toleranta credinciosilor , care se consoleaza cu zicala " sa faci ce zice popa nu ce face popa ". Prelatii de genul lui Rasputin zis Teodosie nu se sinchisesc de viata enoriasilor si la fel fac si preotii in parohiile lor . In BOR totul a ajuns de vanzare . Se plateste pentru morti , pentru vii , pentru botez , cununie , moarte ,pentru prescura , aghiazma , impartasanie , maslu , Sarbatorile , hranurile , pomenile , toate produc bani . Hristos umbla calare pe magar , prelatii si preotimea noastra umbla cu masini de lux .Avem mii de preoti , dar nu-i vezi in spitale inchisori , in casele celor saraci . Clerul nu se intereseaza de sufletul romanesc . Nu poti propavadui ortodoxismul altora si tu sa practici lacomia , betia , orgoliul si preacurvia . Hristos a umblat gol , flamand si descult . A functionat fara leafa,fara palate , fara vie si mosii personale ca Rasputin . Vorbim de reforma politica dar tacem cand este vorba de necesitatea ca BOR sa se reformeze din temelii . Cazul IPS Rasputin zis Znagoveanu credem ca este doar un inceput . Este cazul ca Znagoveanu sa fie tuns si si trimis la o manastire , pana cand Justitia va lamuri situatia acestuia .

geo
18 octombrie 2016
hopa

Mama sa nu crezi cu il agata. Mie mi-a placut aia cand a declarat ca un preot s-a imbatat si a pacatuit datorita unui pahar de limona de prunaaaaa sau de murfatlar

Popa
18 octombrie 2016
Cugetam asa....

Umbla dupa Mazare...zici. L-o fi luat si pe la pitipoance? Lol...ma intreb si eu.

Răspuns la: PRELATII SI PREOTIMEA .
Adăugat de : MIHAI, 18 octombrie 2016
Inalt Prea Sfintitul Rasputin ajunge la judecata instantelor inainte de a fi judecat de Dumnezeu . Acest prelat pesedist , mort dupa functii , fast...
theo
18 octombrie 2016
Tomitanul

In sfarsit, il vad pe acest smintit de arhiepiscop luptandu-se cu cele lumesti. Nu cred, sa existe un lider actul mai nebun, mai grandoman, mai hapsan si nesatul ca acest individ. A construit maghernite de biserici pe trotuare, asa nebunie, nu mi-a fost dat sa imi imaginez, (vezi trotuarele de la Toms 3 si mai sus in intersectie), a construit doua maghernite de biserici in parcul de la gara si in cel da la liceul de arta. Construieste magaoaie de biserci in cele 2 parcuri. A construit o magaoaie de hotel la grota sfantului, nu mai stiu localitatea.. E nebun. Fagadau, fa ceva! Darama magaoaiele alea de biserci, maghernitele alea de pe trotuare si ca bun crestin ce esti, construieste niste troite discrete si pline de candoare si har. Inaintea Nebunului a fost alt Tomitan ce tragea cu urechea si mai si semna hartii. Dar Ala, macar a avut bunul simt si s-a retras la manastie, unde s-a calugarit... Tomitane...Fa, ceva in numele Domnului!

cetatzean
19 octombrie 2016
Preotzi si superiori ai acestora, ganditzi-va, la popor !

Schimbarea sa se faca pe : verticala si orizontala in toate eparhiile din Romania, pentru o adevarata primenire a bisericii. SA NU SE MAI FACA COMERTZ CU DARULUI LUI DUMNEZEU, PREOTZIA, ca-i maaaare pacat ! Sa nu se mai vanda in biserici : vin, tzuica si……., ca biserica este casa Domnului si nu-i bodega, ori centru comercial. De asta suferim atatea : necazuri, suferintze, inundatzii, cutremure….. , si totodata Dumnezeu, ne-a dat conducatori, care nu ne iubesc, ci se iubesc pe ei / insisi, iar poporul se zbate-n saracie crunta si multzi confratzi de ai nos tri, pribegesc in Europa si pe alte meleaguri ale Terrei. Sunt / exista preotzi : buni, milostivi, iubitori cu adevarat de Dumnezeu si de aproapele, trebuiesc identificatzi si lasatzi sa-si faca misiunea in liniste si sa numai fie sacaitzi si determinatzi sa plece din preotzie pentru ca, superiorii se gandesc doar la a obtzine foloase materia le. Sunt multzi preotzi care nu au chemare pentru misiunea de preot, ci au chemare doar pentru a obtzine bani catzi mai multzi pentru : ei si familiile lor, a spori averile, cat mai multe masini luxoase, vacantze de vis si muuulte altele, acestia trebuie descoperitzi, aflatzi si totzi simplii crestini, in adunarile parohiale, sa hotarasca soarta lor si tot simplii crestini, sa-i inlocuiasca cu preotzi vrednici pentru misiunea lor, asa ceva este bine, sa se faca si-n cazul superiorilor lor, ierarhii sa numai fie numitzi, alesi de patriarhie si nici de BCOR, ci de crestinii pe care urmeaza sa-i pastoreasca.

Pagina a fost generata in 1.043 secunde