Iubita lui Rareș dezvăluie că încă o fată din cercul lor a murit după ce ar fi cumpărat pastile de la o femeie

260
1 min citire
Iubita lui Rareș dezvăluie că încă o fată din cercul lor a murit după ce ar fi cumpărat pastile de la o femeie - iubita-1744976700.jpg
Iubita lui Rareș Ion, tânărul mort în urma unei supradoze de droguri pe care a luat-o în timp ce era live pe TikTok, a declarat că persoana care i-a vândut droguri acestuia se numește Victoria Pica și că nu Tudor Duma, zis „Maru”, este cel care i le-ar fi dat. 
M-a sunat în jur de ora prânzului să-mi zică că se vede cu acea Pica, să-și cumpere acele pastile și am zis ok, treaba ta ce faci. Eu aveam treabă în ziua aceea, nu am crezut niciodată că se va ajunge aici", spune Rebeca Lăzărescu, iubita lui Rareș.
Aceasta susține că nu este prima dată când cineva a murit după ce a cumpărat droguri de la o acea persoană.
Mi-a zis doar că s-a văzut cu Pica și că și-a cumpărat acele pastile, atât. Și am închis telefonul. Am mai auzit de asta pentru că, cu un an în urmă, prietena mea, Ana, s-a văzut cu mine și mi-a zis că s-a văzut cu acea Pica, că și-a luat acele patru pastile. Și a doua zi a murit", mai spune iubita lui Rareș.
Procurorii au extins cercetările în cazul tânărului de 20 de ani care a murit în urma unei supradoze de droguri, într-un apartament ce aparține lui Tudor Duma, cunoscut sub numele de „Maru”. 
"Nu i-a vândut niciun drog lui Rareş (Tudor Duma – n.r.). Din câte ştiu eu, singura persoană care i-ar fi vândut droguri se numeşte Victoria Pica. Maru nu a avut nicio treabă, noi am încercat să-i acordăm primul ajutor", spune Diana, iubita lui Tudor Duma.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0428 secunde