Povestea unei foste consumatoare de droguri: „Începusem să combin aproape tot ce era pe piață”

-Cum ați observat, am doar 1,40 metri. Sufăr de o boală genetică mai rar întâlnită în România, se numește acondroplazie. În adolescență, condiția mea mă băga în depresie, deoarece am aflat de la doctor că nu voi avea niciodată o talie normală și nu voi putea deveni mamă. Toate acestea, plus faptul că tatăl meu m-a respins la naștere, mă făceau să mă gândesc din ce în ce mai tare la suicid. Atunci, pe la 16-17 ani, pentru prima dată văzusem niște pliculețe ce conțineau o iarbă verde, la o fată ce stătea vizavi de școală. Pe vremea aceea abia apăruseră magazinele de vise și erau în mare vogă, toată lumea dorea să încerce ceva de acolo, așa că am fost la fata care vindea respectivele plicuri, dar ea m-a trimis la o altă persoană care avea mai multe droguri. Astfel, am ajuns, într-o noapte, în subsolul unui club unde am întâlnit un dealer pe care l-am convins să îmi vândă două plicuri. Atunci am început să consum.

- În mod normal, trebuia să folosesc un limbaj codat, dar eu nu știam cum să cer, așa că i-am spus direct că vreau și eu două plicuri. Când m-a auzit, și-a pus mâinile în cap și mi-a spus că nu îmi dă mai mult de două-trei ca să nu avem probleme cu poliția.

-La momentul respectiv, m-au ajutat. Pot să spun că mă scosese din depresia primară pe care o aveam, însă cu timpul eram tot mai rău, în sensul în care nu puteam să mănânc. Erau zile în care beam doar suc și imaginați-vă că ajunsesem să am peste 90 de kilograme. Începusem ulterior să combin anumite medicamente, cum e oxicodon, metadona și alte substanțe, cu puțin alcool, ca să se dizolve mai repede și să își facă efectul mai bine. Cu timpul, mă îndepărtam de tot ce însemna școală, de prieteni.

-Dirigintele meu, domnul Pascal, m-a întrebat ce se întâmplă cu mine și de ce chiulesc, deoarece eram un elev silitor înainte să încep să consum droguri. Participam la olimpiade și aveam rezultate bune. Dirigintele a observat că de la o zi la alta mă schimbam, așa că l-am mințit și i-am spus că am probleme acasă, că s-a îmbolnăvit bunica. De fiecare dată găseam o poveste prin care să îi demonstrez că sunt bine, dar s-a întâmplat un accident și nu am putut ajunge la școală.

Și mama mă întreba ce se întâmplă cu mine, spunea că sunt prea haotică și nu înțelegea de ce nu mănânc, dar am făcut-o să se oprească zicându-i că așa este la adolescență, că tocmai s-a despărțit David de mine și că nu pot mânca.

-Câți ani ați consumat substanțe?

-A durat ceva ani. Vreo șase-șapte ani.

-În anul II de facultate. Am terminat Psihologia aici, la Constanța, iar în perioada aceea lucram și la SMURD, ca paramedic.

În acea perioadă începusem să combin aproape tot ce era pe piață, iar ce m-a pus pe gânduri a fost moartea lui Amy Winehouse. Îmi era teamă să nu ajung să mor ca ea. Am avut niște episoade ciudate. La un moment dat halucinam și simțeam că îmi crește păr pe tot corpul. Atunci mi-am tăiat o bucată de piele de pe mână ca să dau părul jos. Cu toate acestea, am spus că trebuie să mă opresc atunci când am mers la un examen și m-am chinuit două ore să scriu litera „M”. Am predat foaia goală.

Am avut atunci prima tentativă de a mă lăsa, iar în acel moment, dealer-ul meu, persoana în care aveam cea mai mare încredere, mi-a dat foc de vie, pe stradă. Am avut probleme cu un picior care risca să fie amputat. Atunci am stat cinci luni la pat.

-Nu mă mai puteam duce la școală, era foarte rău. Nu știu dacă vă imaginați, era ca și cum ați fi zilnic răcită, zilnic bolnavă și încercați să vă găsiți un echilibru. În acea perioadă am avut niște dureri de cap atroce, vărsam de dimineață. Aveam probleme în a-mi controla musculatura, nu puteam să scriu. Mâinile mă dureau foarte tare, nu puteam să țin un pix în mână.

Simptomele acestea treceau atunci când consumam substanțe și era așa, un cerc vicios.

-La un moment dat nu mai puteam să merg nici măcar 300 de metri pe jos, oboseam foarte tare. În acea perioadă am avut un alt episod de depresie în care am încercat să îmi iau viața. Când prietena mea a aflat de cele întâmplate, a sunat un medic care îi era profesor și am mers la spital, unde m-au ținut internată cinci zile și după am urmat un tratament medical. Am fost bine o perioadă, însă am cedat din nou când am aflat că bunica mea are cancer și nu existau speranțe de vindecare.

Țin minte că după ce a murit bunica, m-a sunat o doamnă psiholog de la noi, de la școală, care și-a dat seama că iar am început să consum substanțe și mi-a spus că ziua următoare mă așteaptă la universitate, ca să mă înscriu la master. De fapt, voia să mă scoată din mediul acela, să mă mai stabilizez. Atunci mi-a spus: „cred că bunica ta ar vrea să te lași de toate substanțele acelea".

E, aceste cuvinte au picat greu. Dacă aș putea să iau totul de la capăt, aș lupta de zeci ori mai mult, doar să nu se mai ajungă aici. Vorbele acelei doamne m-au ambiționat și m-au făcut să mă internez pentru a doua oară la spital, la Sfântul Stelian, în București.

-Sevrajul aduce dureri cumplite. Cel puțin pentru mine, așa a fost. Simțeam că am fracturi în tot corpul, simultan. De asemenea, și din punct de vedere psihic era rău. Nu știam dacă era zi, dacă era noapte, eram foarte derutată.

-Nu merită să își amputeze tot viitorul. Este foarte ușor să ajungi dependent de substanțe, iar atunci toată viața ta stagnează. Nu mai poți avea o carieră sau o familie, iar recuperarea în România este foarte grea pentru că nu sunt suficiente centre specializate, iar pe secțiile de psihiatrie de la spitale nu ți se oferă ajutorul de care ai nevoie. Nu este suficient personal.

Îmi doresc ca părinții să fie disponibili emoțional față de copiii lor, astfel încât aceștia să își cunoască adevărata valoare și să nu se mai vândă ieftin, unei fericiri iluzorii.