Regizorul Radu Afrim: "Echipa de la Constanța îți impune un tip de energie și un anumit gen de spectacol"

Talentații actori Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Cătălin Bucur, Anaïs Agi-Ali, Ecaterina Lupu, Iulian Enache, Dana Dumitrescu, Costinel Antone, Nina Udrescu, Cosmin Conțolencu „zburdă” pe scenă, transpiră cu o bucurie imensă, timp de trei ore într-un spectacol din care publicul iese cu un zâmbet pe față și cu o lacrimă… în suflet. „Este despre cum încercăm să ne depășim propria condiție umană, despre cum ne adaptăm - sau nu - vremurilor pe care le trăim, cu nițel kitsch, cu ochelari colorați peste poveștile de viață care ne dor și pe care încercăm să le privim în altă notă, mai ludică, și despre cum nimic nu e chiar ce pare a fi", a rezumat excelent Valentina Frangu, o spectatoare venită special de la București pentru acest spectacol.

După cea de-a treia avanpremieră, petrecută duminică, 29 martie, am stat de vorbă cu regizorul Radu Afrim despre mesajul textului piesei, dar și despre valoarea incontestabilă a excelentei echipe constănțene a Teatrului de Stat.

- Ideea este că, în general, trăim într-o perioadă foarte, foarte nebună, nebunia s-a accelerat. Când am început eu să lucrez la acest proiect, în vara 2024, în septembrie-octombrie, nu era lumea atât de nebună ca acum. Începând cu alegerile, toate lucrurile au luat-o pe o pantă ciudată în lume, nu numai în România. Și am zis că teatrul trebuie să țină pasul și chiar să fie puțin înainte, cu nebunia și cu absurdul lumii în care trăim.

În primul rând, punctul de la care am pornit eu când am scris, pentru că eu scriam în paralel cu repetițiile în vară, a fost să persiflez cumva toate clișeele, toate modelele astea ridicole prin care suntem nevoiți să trecem. Toate metamorfozele prin care o femeie trebuie să treacă ca să fie cumva acceptată într-un job, într-o societate și așa mai departe. Toate prejudecățile pe care le avem, nu doar societatea noastră, ci lumea în general.

Eu am trăit destule decenii, ca să văd situațiile planetei, ca să zic așa, din punct de vedere social-politic, pentru că sunt născut în 1968, deci am copilărit în 1970. Deși eram în comunism, erau anii liberi, cumva, pentru că eram copil și nu realizam ce se întâmpla. Anii 80 sigur că au fost niște ani mai siniștri la noi în țară. Dar 90 au fost confuzi. După Revoluție nimeni nu știa… 2000 mi se pare acum că seamănă cu 90, dar a venit cu un plus de nebunie și un plus de copy-paste după niște modele occidentale. Și acum acest spectacol este cumva o sumă a fake-urilor pe care le trăim, a clișeelor care se folosesc tot timpul la televiziune. Auzim tot felul de tipe care apar și dau interviuri: „cred că acum sunt în cea mai bună versiune a mea”, „vreau să ies din această relație toxică”, „vreau să mă asum”, sunt niște clișee la care probabil mulți spectatori din sală nu-și dau seama de ce trebuie să râdă. Totul este de fapt o, n-aș zice parodie, că parodia este un gen, oarecum, teatral mai easy, mai ieftin...

- E un sarcasm, e o ironie, e auto-ironie, pentru că sunt și foarte multe lucruri care mă privesc pe mine, adică problema regizorilor, de exemplu, care vorbesc despre femei, fără să fie femei. Sigur că nu e un feminism din ăsta agresiv sau tezist, dar eu țin la niște idei democratice în continuare, eu țin la o lume liberă, în care consider că am crescut, deși am copilărit în epoca Ceaușescu. Dar mi se pare că acum societatea devine din nou turbată. Sub impulsul anumitor extremisme a luat-o razna.

- Când vii la această trupă tânără, ar fi ridicol să-ți propui să-i faci să renunțe la ce au ei mai prețios, energia asta tinerească, și să faci cu ei o dramă tristă, o poveste veche. Vin la mare, vorbesc cumva despre mare, cu acești actori tineri, într-un tip de energie și într-o formă explozivă pe care mă bucur și mă uimesc că eu, la vârsta mea, o mai pot avea și mai pot să țin pasul cu ei, știți?

Dar Erwin (Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat – n.r.) aproape că mi-a interzis să mai fac încă un spectacol despre mare, și i-am zis „Erwin, ok, nu fac despre mare”. Și încet a fost tot despre mare. Dar eu zic că nu seamănă cu „Seaside Stories”, pentru că este cu totul altă structură. Doar efervescența se regăsește, explozia...

Am scris pentru ei această piesă! Între repetiții, stăteam pe la cafenelele Constanței și scriam pe laptop pentru Șoptelea, pentru Bibirii, pentru Lana, pentru toți actorii din distribuție, având vocea și tipul lor de energie și chipul lor în față. Deci nu scriam în abstract, pentru cineva pe care nu-l cunosc. Este mult mai ușor să scrii pentru cineva și pentru tipul ăla de energie și de temperament. Actorii ăștia de aici, din Constanța, sunt, în primul rând, o trupă incredibil de bine aleasă de Erwin. Echipa de la Constanța e o echipă care îți impune un anumit tip de energie și un anumit tip de spectacol.

Eu vin de la Mureș, de la maghiari, unde am făcut multe spectacole, actori maturi, actori așezați. Am făcut o dramă, o dramă puternică, nu ca aici, o explozie de energie, de culoare, de forme teatrale, de mișcare. Cu coregrafa Flavia Giurgea am lucrat excepțional acest spectacol.

Eu lucrez cam în toate teatrele care vor să facă performanțe din această țară și pot să compar, nu doar valoric, ci și ca stil. La Constanța este cea mai tânără, în primul rând, trupă. Sunt niște actori-artiști. Foarte puțini, întâlnești. La care nu există nici urmă de blazare, nu există nici urmă de menajare, autosuficiență, deci nu există oboseală. N-au fost, de exemplu, la acest proiect certuri, n-au fost isterii, n-au fost scântei cum se mai întâmplă prin trupe.

Sigur, nu vorbesc doar de cei tineri. Ai văzut că sunt și actori din generațiile mai mari, e un mix, mie-mi plac lucrurile astea. Ar fi culmea eu, care am o vârstă, să iau numai actori tineri. Întotdeauna le explic actorilor să înțeleagă ce joacă. Să nu-și imagineze cineva că ei nu știu ce joacă în vreun moment, nici o secundă pe scenă. Deci, este o muncă de echipă fabuloasă! Și toată lumea care a venit, și de la București, la avanpremiere, mi-a zis „Doamne Dumnezeule, cât de buni sunt actorii!”. Cred că lumea, de la un moment dat, nici nu mai ascultă textul, se uită numai la actori!

Din echipa care a contribuit la succesul acestui spectacol-curcubeu „Teatro Lucido la Malul Infinitului” fac parte: texte de Adriana Bittel, Bogdan Răileanu, Doina Ruști, scenografie - Irina Moscu, coregrafie - Flavia Giurgiu, asistent regie - Tudor Cioboteanu, asistent stagiar - Tudor Licu, light design - Niculescu Cristian-Gabriel.