Medic primar de chirurgie generală, doctor în științe medicale, dr. Răzvan Popescu, șeful secției Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, este un medic dedicat profesiei, dar şi un mentor extraordinar pentru generațiile tinere de specialişti. Faptul că face totul din pasiune și investește toate resursele, mai ales pe cele sufletești, se vede în rezultatele sale, mii de bolnavi datorându-i, poate, viaţa. Despre profesia care i-a adus o mulțime de satisfacții, despre studenţi şi însăşi viaţa sa, am discutat cu interlocutorul nostru, în interviul ce urmează.
-Domnule doctor, de curând, a avut loc, la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius”, o întâlnire cu medicii rezidenţi, care au luat parte la cea de-a doua ediţie a Cursului practic de chirurgie minim invazivă. Ce au învăţat nou aceşti tineri?
-În decursul timpului, am încercat să dezvoltăm, să zicem, anumite noțiuni practice și teoretice despre tehnicile chirurgicale. Cea de-a doua ediție a acestui curs s-a desfășurat sub auspiciile Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică, la centrul de simulare al Universității „Ovidius”, care este o bază extrem de bine dotată, cu care ne putem mândri. Aici, putem instrui atât studenţii, cât şi rezidenţii, dar, de data aceasta, am dorit să ne îndreptăm atenţia către noile generaţii de rezidenţi. În cadrul celei de-a doua ediţii, au fost abordate noţiuni fundamentale de chirurgie minim invazivă, chirurgie laparoscopică, în care, pe parcursul a două zile, au avut loc atât prezentări teoretice, cât şi sesiuni hands-on, adică sesiuni practice, în care rezidenții au putut să realizeze diferite tehnici de chirurgie laparoscopică, de sutură, de a face anastomoze, de a învăţa să utilizeze corect instrumentarul laparoscopic și nu numai. Ceea ce este foarte important, chirurgia minim invazivă se aplică pe mai multe domenii, în Urologie, Ginecologie, Chirurge Pediatrică. Cu această ocazie, am încercat să adunăm cât mai mulţi rezidenţi şi tineri doctori din aceste discipline şi am avut un mare succes.

-Vor să îmbrăţişeze tinerii din ziua de azi meseria de medic chirurg, în condiţiile în care ştim că este o specializare grea?
-Din păcate, a dispărut interesul noilor generaţii şi o spun cu un regret absolut. Din ce în ce mai puţini tineri sunt interesaţi de orice disciplină chirurgicală, pentru că înseamnă o muncă suplimentară, înseamnă gărzi, înseamnă, poate, o responsabilitate mai mare. În general, toată lumea fuge spre o specialitate care să nu impună un program mai strict şi, bineînţeles, spre o evoluţie ulterioară mult mai uşoară, gândindu-se că poţi să deschizi sau poţi să lucrezi într-un cabinet și poţi să fii într-un ambulatoriu de specialitate. Munca într-o disciplină chirurgicală înseamnă, în primul rând, sală de operaţii. În aceste condiții, rezidenții nu mai sunt interesaţi de chirurgie, iar această tendinţă nu este doar locală sau naţională, ci este la un nivel mult mai generalizat. Cel puţin în ultimii 3-4 ani, s-a înregistrat un regres teribil a absolvenţilor de facultăţi după examenul de rezidenţiat, în care ei îşi aleg nişte specialităţi mult mai simple, precum Dermatologie sau Imagistică. Specialităţile chirurgicale rămân codaşe faţă de acum 15-20 de ani, când interesul era mult mai mare.
-Cu toate că este o specializare grea, dumneavoastră aţi ales-o. Cât timp petreceţi în spital, domnule doctor?
-Programul meu este de aproximativ 12-14 ore zilnic, dar asta nu înseamnă că toți colegii mei au același program. Din păcate, volumul de muncă este mare și nu neapărat că mi-l doresc, dar, ajungând la o anumită vârstă și maturitate profesională, categoric că nici provocările nu lipsesc. De cele mai multe ori, dimineața suntem angrenați într-un program foarte complex, greu, în care patologia oncologică este pe primul plan. După-amiază, avem ore cu studenții, avem cursuri, după aceea avem cabinet sau clinici private, unde mai mergem.
-Când ați decis să mergeți pe acest drum și cine v-a fost mentor pe timpul celor șase ani de studenție?
-Este o întrebare foarte bună și îmi aduc aminte cu foarte mare drag de această perioadă. Eram tânăr student, la nou înființata facultate constănțeană de medicină. Eu fac parte din prima promoție de studenți mediciniști, anul acesta împlinindu-se 35 de ani de învățământ medical superior, aici, la malul mării. În anii '92-'93 am avut șansa să cunosc doi oameni deosebiți, care mi-au fost și mentori. Vorbesc, în principal, de profesorul Vasile Sârbu, care a fost și întemeietorul Facultății de Medicină și primul decan. A doua persoană pe care vreau să o menționez este regretatul profesor Octavian Unc. Amândoi mi-au inspirat această dorință de a evolua cu bisturiul în mână și de a face lucruri mărețe. Am rămas fascinat de noțiunile pe care le-am aflat ca tânăr student, ulterior ca rezident și medic specialist și, actual, medic primar, de mai mulți ani. Acum, eu, la rândul meu, încerc să devin mentor pentru generațiile următoare și sper să atragem, încă din studenție, noi ucenici în tainele practicii chirurgicale. Aceasta este una dintre obligațiile noastre, în calitate de cadre didactice, dar, pe de altă parte, și ca mentori pentru generațiile următoare.
-În prezent, mai țineți legătura cu dr. Vasile Sârbu?
-Am plăcerea de a-l revedea de fiecare dată când are loc vreo activitate științifică, uneori și pe holurile universității. Totodată, l-am invitat la diferite examene, concursuri, discutăm pe marginea anumitor cazuri. Este absolut logic și normal ca un discipol să facă acest lucru. Trebuie să nu ne uităm înaintașii, respectul pe care trebuie să îl arăți celor care au fost înaintea ta și care trebuie să dăinuie în timp. Din păcate, în ziua de azi, când avem o lipsă de educație, din toate punctele de vedere, acest lucru trebuie să rămână ca o filă scrisă pentru fiecare discipol, de a nu-și uita înaintașii și de a-i cinsti, atât cât se poate.
-Spuneați că petreceți foarte mult timp alături de bolnavi. Mai aveți, însă, timp și pentru dumneavoastră? Ce vă place să faceți în timpul liber?
-Timpul care îmi rămâne pentru mine este foarte puțin și regret acest lucru. Încerc să mă bucur de orele care îmi rămân la dispoziție. În același timp, mă bucur să am o familie extrem de unită și care m-a înțeles de la bun început. Ei au înțeles că performanța nu se face fără unele sacrificii. M-au acceptat așa cum sunt și le mulțumesc. Când timpul îmi permite (destul de rar) citesc, dar îmi place și să schiez, iar în micile vacanțe pe care le am, profit din plin să stau cu familia sau cu prietenii.
-Domnule doctor, vă confruntați zilnic cu foarte multe cazuri oncologice. Ce tip de cancer predomină?
-Sunt extrem de multe cazuri de cancer colorectal, majoritatea descoperite în faze avansate. De exemplu, într-una din zilele trecute, am derulat în blocul operator din Clinica de Chirurgie, în trei săli, în paralel, trei operații de cancer colorectal. Incidența acestui tip de cancer a crescut foarte mult și, din arsenalul intervențiilor chirurgicale pe care le realizez eu personal, cam 75%-80% sunt pacienți oncologici. În afară de cancerul colorectal, care este pe primul loc al afecțiunilor neoplazice digestive, la nivel global, mai avem cancerul gastric și cel pancreatic. Cancerul de sân ocupă și el un loc fruntaș, dar nu mai avem o incidență atât de mare cum era în urmă cu 20 de ani. Din nefericire, însă, mulți pacienți se prezintă tardiv la medic. Acest lucru se întâmplă și pentru că unii oamenii ignoră niște semne care sunt evidente, fie diferite tulburări de tranzit, dureri abdominale, astenie, paloare tegumentară etc.