Alma Parasca, artist plastic și poetă: "Trebuie să încetăm să mai separăm omul de natură"

- Sunt o tânără artistă emergentă. Pictez, fac linogravură și scriu poezie. M-am născut în Constanța și tot aici mi-am urmat studiile, la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius”. Iubesc natura, iar prin lucrările mele plastice pun în valoare fauna locală și mai ales importanta relației dintre noi, oamenii, și necuvântătoarele.

- Cu toții, când suntem copii, căutăm să ne așezăm pe noi înșine în lumea din care facem parte. Ne autoportretizăm în creioane colorate, cu un soare în colțul paginii. Așa ne punem în relație cu lumea cu care facem cunoștință. Dragostea pentru artele vizuale a existat dintotdeauna, cred că ea s-a născut odată cu mine. Cu toții avem o menire, avem niște lucruri la care ne pricepem foarte bine și altele la care suntem mai slabi. Este important să recunoaștem ce ne face inima să bată mai tare.

- Sinceră să fiu, destul de târziu. Eram deja la facultate când am simțit că asta trebuie să fac toată viața, că acesta este drumul potrivit sufletului meu. Mai mult decât orice a contat încrederea celor din jur în mine. Calea mea îmi este clară acum – pictura, gravura și poezia sunt mijloacele mele de a trăi (nu în sensul de „a face bani din”, ci în sensul de „a respira”). Dacă te așezi lângă mine, este ușor să ghicești că sunt o persoană creativă, deoarece sufletul meu emană asta, iar împrejurările mi-au fost optime spre a mă conduce către drumul artei.

- Este îndeajuns să ai doar talent?

- Oamenii creativi se manifestă în diverse moduri – dacă nu e pictură, atunci e poezie, dacă nu e poezie, atunci e tricotaj, dacă nu e tricotaj, atunci e gastronomie. Dacă suntem atenți la acești oameni care au o sclipire aparte în ochi, vom remarca toate domeniile în care ei se manifestă, se manifestă ca ei înșiși, și nici nu o pot face altfel. Să fii creativ înseamnă să fii tu însuți în tot ceea ce faci. În artele vizuale, precum și în alte domenii, nu este de ajuns doar talentul. Sunt necesari ani de exercițiu, de studiu, de muncă. Trebuie să îți exersezi atât mâna, cât și ochiul. Dacă trebuie să înveți cum să desenezi un cerc, trebuie să înveți și cum să îl privești și să vezi dincolo de el.

- Dintotdeauna am iubit animalele, iar lucrările mele plastice pun în valoare relația dintre om și natură. De asemenea, ele servesc drept un semnal de alarmă pentru ceea ce înseamnă urbanizare violentă și poluare, în special asupra modalităților prin care mediul nostru înconjurător este distrus. Locuitorii necuvântători ai acestui mediu, care rămân tot aici, printre blocuri, în parcuri, făcându-și cuib sub aerul condiționat, fac parte din fauna urbană – vrăbii, porumbei, pisici, câini, șobolani și așa mai departe. Ele sunt exemple minunate ale adaptării la noile condiții de mediu. În plus, sunt de părere că trebuie să încetăm să mai separăm omul de natură și să ne amintim că noi suntem parte din ea.

- Folosesc o paletă cromatică restrânsă și destul de insolită. Mă atrag foarte mult culorile copilăriei – roz, violet, albastru și culorile pastelate. Pentru mine, acestea reprezintă o odă pentru sinele autentic – am realizat că nu există diferență între mine, cea de acum, și mine, cea din copilărie – tot aceeași persoană sunt, chiar dacă nu mai arăt ca în fotografiile din albumul mamei. Astfel, aleg aceste culori pentru că le-am preferat mereu și nu are rost, odată ce am devenit adult, să port o mască a unei alte persoane. Vreau să fiu eu însămi. Vreau să fiu și mai sinceră decât am fost vreodată.

- Cred că cea mai importantă participare a fost la Salonul Național de Artă Contemporană din București, în toamna anului trecut. Am participat cu o pictură pe pânză intitulată „Eu sunt”, de 80 x 80 cm. Lucrarea portretizează o pisică albastră dormind pe un fundal roz și pune în valoare conceptul de autoidentificare și proiecție a sinelui în exteriorul ființei. Totuși, cele mai mari emoții mi le-a oferit o altă expoziție, Bienala Națională de Gravură „Gabriel Popescu”, Ediția a IX-a, Muzeul de Artă Târgoviște. Acolo am obținut premiul I pentru stampa „În fața ușii”, care ilustrează o pisică tărcată, compusă cu susul în jos. Aceeași lucrare plastică a participat anul următor la Grafica Românească în București, unde criticul de artă Grid Modorcea a caracterizat lucrarea, cu un zâmbet pe buze, „ludică prin excelență”.

- Da, în trecut am avut minunata oportunitate de a ilustra o carte pentru copii, pentru un scriitor din Marea Britanie. Experiența a fost foarte frumoasă și m-a determinat să îmi iau arta mai în serios – a fost primul proiect care mi-a dovedit că poți câștiga bani făcând ceea ce iubești. Fiind o carte pentru copii, a trebuit să am grijă ca stilul artistic să fie ușor de înțeles și ușor de reprodus. Am ales să lucrez cu opoziții, făcând din personajele principale o pisică și un câine, în culori închise și, respectiv, în culori deschise. Pentru fiecare pagină a poveștii am realizat câte o ilustrație reprezentând acțiunile cele mai importante ale narațiunii. Acum lucrez cu copii și înțeleg din ce în ce mai bine ce le place, cum se comunică eficient cu ei și cum poți spune, atât verbal, cât și vizual, ceva ce să ajute la buna lor formare. Privesc cu optimism spre viitor și îmi doresc să mai încep astfel de proiecte de ilustrație.