1. În urmă cu câțiva ani, după o lungă perioadă în
străinătate, ați luat decizia de a reveni acasă, mai precis din Bruxelles în
Galați. Care sunt motivele?
Am avut mereu dorința de a mă întoarce în România,
deoarece mă pasionează foarte mult meseria de medic, iar ideea de a pune în
practică, acasă, în România, cunoștințele acumulate în străinătate a fost
motivația principală. Consider că este esențial să inovăm și să contribuim la
dezvoltarea medicinei în țara noastră, iar acest lucru reprezintă un obiectiv
important pentru mine.
2. Ce vă place mai mult la specialitatea dvs. ?
Pentru mine, imagistica medicală nu este doar o profesie,
e o pasiune și aș putea spune chiar un mod de viață. Dintotdeauna am fost
fascinat de anatomie și mi-am dorit să studiez corpul uman și tot ceea ce ține
de el. Totodată, această specialitate medicală îmi oferă ocazia de a-mi folosi
pe deplin capacitatea analitică și gândirea strategică, pentru că trebuie să
analizez în detaliu imaginile pentru a putea stabili un diagnostic corect și complet.
În prezent, imagistica medicală evoluează enorm prin dezvoltarea unor aparate și
softuri performante, cu un impact major în realizarea investigațiilor și în
diagnosticare, oferind o multitudine de oportunități.
3. În ce domeniu al imagisticii v-ați specializat mai mult ?
Am ales să mă supraspecializez în imagistică musculo-scheletală
și neuroimagistică, pentru că m-am simțit foarte atras de ele. De-a lungul
carierei am dedicat foarte mult timp pentru a învăța cât mai mult și pentru a
acumula cât mai multă experiență în aceste sectoare.
4. Cât de importantă este pentru dvs. și pentru pacienți
colaborarea cu specialitățile clinice?
Multidisciplinaritatea e fundamentală pentru a ajuta cât
mai bine pacienții. Ca imagist, întotdeauna am colaborat cu medicii clinicieni
cu scopul de a oferi pacienților un diagnostic complet și implicit cele mai
bune îngrijiri medicale. Prin
cooperarea cu diferiți specialiști, putem asigura o evaluare completă a
cazurilor, optimizând astfel rezultatele și crescând calitatea actului medical. Este important să dezvoltăm echipe, să colaborăm, să ne ajutăm și să avem grijă unii de
alții, atât în cadrul aceleiași specialități, cât și între diferitele
specialități.
5. Ce relație aveți cu rezidenții dvs. ? Dar ei cum vă
percep?
Relația mea cu medicii rezidenți se bazează pe respect
reciproc, sprijin și mentorat. E foarte important ca rezidenții să fie bine formați,
altfel când ajung specialiști pot persista în erori. Aceștia au nevoie de
modele lângă ei, de ,,motoare’’ profesionale de la care să învețe. Cred ca trebuie
să conducem prin legea imaginii, prin puterea exemplului, dând dovadă de profesionalism,
etică și empatie. Încerc să le ofer un mediu în care să se simtă încurajați să
învețe, să pună întrebări, să discutăm cazurile complexe, să își dezvolte
abilitățile profesionale și autonomia. Rezidenții mai trebuie să fie susținuți
să practice, să facă ecografii și să dea rezultate la celelalte modalități
imagistice existente. În ceea ce privește percepția lor, nu știu, ar trebui
întrebați ei, îmi doresc să mă vadă ca pe un medic și mentor dedicat meseriei.
6. Ce vă place mai mult din toate activitățile dvs.
profesionale?
Cel mai mult îmi plac ariile în care m-am
supraspecializat, și anume rezonanța magnetică, imagistica musculo-scheletală
și neuroimagistica, dar pe lângă activitatea medicală, sunt implicat și în
domeniul didactic și cercetare. Nu cred că pot alege un singur domeniu,
întrucât toate oferă satisfacții unice și diferite. Cariera didactică îmi oferă
oportunitatea de a împărtăși pasiunea pentru imagistică și medicină,
posibilitatea de a influența și forma generațiile viitoare de medici radiologi,
contribuind astfel la dezvoltarea comunității medicale dar și a calității în
medicină. Astăzi este mare nevoie de mentori, de oameni bine formați
profesional, care să aibă dorința, răbdarea și bucuria de a împărtăși din
experiența și cunoștințele pe care le dețin celor dornici să învețe.
7. Ce credeți despre sistemul de sănătate public și despre
cel privat?
Depinde din ce punct de vedere. Nu trebuie în niciun caz
să existe o competiție între cele două sisteme, pentru că aceasta ar dăuna pacientului.
Cele 2 sisteme de sănătate sunt complementare, iar rezultatele cele mai bune
pentru pacienți se obțin atunci când există o bună colaborare între ele. În
plus, în Romania, comparativ cu media europeană, avem un deficit în investigația
pacientului, în screening și în prevenție, iar dezvoltarea în paralel a celor
două sisteme de sănătate este mai mult decât binevenită.
8. Ce părere aveți despre telemedicină?
În multe regiuni, deficitul de medici radiologi, combinat
cu volumul crescut de muncă, a dus la dezvoltarea tehnicilor de imagistică la
distanță. Teleradiologia s-a dovedit a fi o soluție eficientă în situațiile în
care un spital nu dispune de suficienți medici imagiști sau când numărul
acestora este insuficient pentru a acoperi activitatea medicală necesară. Totuși,
consider că această metodă nu reprezintă opțiunea ideală pentru spitalele
universitare, principalul dezavantaj fiind imposibilitatea de a realiza
investigații imagistice care necesită prezența fizică a medicului radiolog, ca
de exemplu ecografia.
9. Cum credeți că va influența inteligența artificială
viitorul specializării dvs.?
Cred că în viitor vom asista la dezvoltarea și
perfecționarea tehnicilor de inteligență artificială care să vină în ajutorul
medicului radiolog, dar și a unor echipamente de înaltă performanță care vor
contribui la îmbunătățirea diagnosticului, eficienței și calității îngrijirii
pacienților. Aceasta ne poate ajuta prin automatizarea procesului de
diagnostic, creșterea gradului de eficiență al activității profesionale,
utilizarea de diverși algoritmi pentru detecția unor eventuale erori, însă nu cred că va putea înlocui vreodată medicii radiologi,
ci va deveni un instrument care le va completa activitatea.