Jandarmii constănţeni solidari cu natura. 171 puieţi de stejari, plantaţi la Techirghiol

347

Articole de la același autor

În acest an, pe 3 aprilie, se împlinesc 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Unul dintre proiectele prin care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa celebrează acest moment îl constituie o activitate de plantare puieți pe raza localităților Techirghiol şi Hârşova, în cadrul campaniei „171 de stejari pentru România”, organizată de Jandarmeria Română la nivel național.

Vineri, 2 aprilie, peste 50 de jandarmi constănţeni au fost prezenţi pe raza localităţii Techirghiol pentru concretizarea acestui demers, urmând ca sâmbătă, 3 aprilie, activitatea de plantare de puieţi să continue la Hârşova, cu alţi 171 de puieţi de stejar.

La activitate au participat şi prefectul judeţului Silviu Iulian Coşa, dar şi elevi ai instituțiilor de învățământ din Techirghiol şi militari veterani.

În cadrul activităţilor, elevii s-au familiarizat și au fost informaţi cu privire la istoricul, atribuţiile și misiunile specifice Jandarmeriei Române.

„Sperăm că iniţiativa noastră s-a bucurat de interes şi va stimula implicarea copiilor în proiecte voluntare și sociale, iar deviza Jandarmeriei Române «Lege şi Ordine», dar şi sloganul programulul extracurricular Şcoala Altfel - «Să ştii mai multe, să fii mai bun!», să se regăsească mai târziu în atitudinea acestora faţă de lege şi societate”, transmit reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5647 secunde