Jandarmii, la datorie, pe litoral! Au dat sute de amenzi

182
Jandarmii, la datorie, pe litoral! Au dat sute de amenzi - 3augustmisiunijandarmi-1596437798.jpg
Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 27 iulie - 2 august, acționând  în cooperare cu polițiștii constănțeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.


Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 260 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 67000 lei pentru următoarele fapte: desfășurarea de activități comerciale fără îndeplinirea condițiilor legale, intrarea cu autoturismul pe plajă, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, nerespectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2. 


În aceeași perioadă echipajele de jandarmerie au constatat și două fapte de natură penală pe linia comercializării unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute.


Totodată, în cursul săptămânii trecute, jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la Concursul Național de Titularizare în învățământ,  ceremonialul militar organizat cu ocazia Zilei Imnului Național, hramul bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel,  precum și la evenimentele cultural-artistice ce au fost organizate în fața Teatrului Național de Operă și Balet  "Oleg Danovski" din Constanța, în Parcul Arheologic și pe faleza Cazinoului Constanța.


Jandarmii au fost angrenați zilnic și în misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență, fiind prezenți și în zona Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.


Săptămâna trecută au mai fost executate 16 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanțe sau parchete, 2 misiuni în colaborare cu lucrătorii Direcției Silvice Constanța pe linia prevenirii tăierilor ilegale de arbori și pășunatului abuziv și  1 misiune împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.


"Reamintim tuturor cetățenilor  faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situația o impune", au transmis militarii.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6742 secunde