Exemplu de urmat și pentru Guvernul României

Joc social pentru ajutorarea emigranților

266

Articole recomandate

Interesantă și binevenită inițiativa Executivului lusitan de a-i ajuta într-un fel și pe portughezii care emigrează, în special pe cei săraci sau pe cei mai în vârstă. Ideea ar putea fi preluată și de către guvernanții români pe care, din păcate, nu i-a interesat niciodată soarta celor aflați dincolo de granițele țării…

Guvernul portughez va lansa, până la sfârșitul acestui an, un nou joc social pe internet, o parte din venituri urmând a fi folosită pentru finanțarea unor programe de ajutorare a emigranților mai nevoiași și mai în vârstă.
Viabilitatea proiectului urmează a fi analizată de un grup specializat, însărcinat să studieze și alte forme de ajutor social.
Executivul cere emigranților să se înscrie la consulatele portugheze când ajung în străinătate, pentru a fi luați în evidență în vederea ajutorului social și pentru a preveni noi cazuri de exploatare a forței de muncă.
Nici unul dintre Guvernele românești postdecembriste nu s-a arătat preocupat, cu adevărat, de soarta celor pe care, de multe ori, prin deciziile și ordonanțele lor nesăbuite i-au obligat să aleagă drumul pribegiei. Optica Guvernului (dar, din păcate, și a parlamentarilor și a mass-mediei din România) e legată doar de sumele pe care cei care trudesc din greu în străinătate le trimit anual în țară, sume pe care le și raportează public cu o tragicomică mândrie, de parcă ar avea ei un merit pentru asta, în rest, emigranții români fiind priviți doar ca niște potențiali "vânzători de țară", dornici de înavuțire și neinteresați de ceea ce se întâmplă la ei acasă.
(va urma)
Constantin Florescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8311 secunde