Judecătoria Constanța, în colaps!

1866
3
4 min citire
Judecătoria Constanța, în colaps! - judecatoriaconstanta1-1337542830.jpg
Conducerea Judecătoriei Constanța a răspuns petiției semnate de zeci de avocați constănțeni, nemulțumiți, pe de o parte, de modul în care sunt tratați de angajații Judecătoriei Constanța și de unii dintre magistrați în sala de judecată, iar pe de altă parte, de condițiile în care sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea la instanța respectivă. Ei au semnat, în urmă cu mai bine de o lună, o petiție către președintele instanței, Mihail Stănescu - Sas, în care reclamau nemulțumirile pe care le au.
Inițiatorul petiției, avocatul Viorel Papu, dar și alți apărători care au achiesat la ea, au criticat aspru modalitatea în care președintele Stănescu-Sas manageriază activitatea Judecătoriei. "S-a ajuns în situația în care completul c22, în ziua de 3.04.2012, să fie nevoit să țină ședința publică de judecată de peste 50 de dosare într-o încăpere de maximum opt metri pătrați (sala 5, folosită rar pentru măsuri preventive) cu avocații și justițiabilii așteptând pe un hol îngust de un metru pentru a intra câte 10 dosare în sală, este cel puțin degradant pentru justiția pe care o gestionați", se spune în petiție.
Avocații și-au arătat nemulțumirea și vizavi de faptul că "nu se mai permite avocaților și consilierilor juridici accesul la arhivele penală și civilă ale instanței (aceștia fiind nevoiți să studieze dosarele într-un hol)". Mai mult decât atât "faptul că ați permis depozitarea de dosare în toaleta de pe holul dintre cele două arhive nu poate decât să nu miroasă a bine", se mai preciza în docu-
ment.
Petiția semnată de avocați a avut solicitări clare, dar a oferit și soluții pentru conducerea Judecătoriei Constanța. Printre "reven-dicări", s-au aflat: "stabilirea în sarcina arhivelor, registraturii și a biroului Persoane Juridice a unui program de minim două ore pe zi de lucru destinat exclusiv avocaților, consilierilor juridici și ex-perților; valorificarea celor trei spații din holul clădirii Judecătoriei Constanța; înființarea unui birou exclusiv de informare și relații publice". Nu în ultimul rând, președintelui Judecătoriei i s-a solicitat, deși, recunosc avocații, nu intră în atribuțiile sale, să insiste pe lângă colegii lui pentru ca aceștia să-și respecte obligațiile, "în sensul de a nu mai manifesta dispreț, de a nu mai urla și de a nu mai jigni pe niciun participant la judecată, în special pe avocați". Apărătorii sunt nemulțumiți și de faptul că unii judecători "apelează toate dosarele la ordine (chiar și cu martori), umilind astfel avocații și consilierii juridici prezenți în sală".
"Constrângerile bugetare" își spun cuvântul!
Vizavi de doleanța avocaților privind stabilirea în sarcina arhivelor, registraturii și a biroului persoane juridice a unui program de minim două ore pe zi de lucru destinat exclusiv avocaților, consilierilor juridici și experților, președintele Mihail Stănescu-Sas spune că "insuficiența schemei de personal nu permite stabilirea unui program cu publicul mai mare de patru ore, grefierii arhivari și grefierul delegat la registratură având o multitudine de alte sarcini de serviciu", iar aici magistratul detaliază argumentele pe care
le-a avut în vedere.
În ceea ce privește asigurarea accesului direct al avocaților, consilierilor juridici și al experților la dosare, la grefieri, la birourile de executări civile și penale precum și în orice compartimente în care își justifică interesul, președintele Judecătoriei invocă regulamentul de ordine interioară al instanțelor și punctează motivele pentru care nu se poate acest lucru.
În ceea ce privește mutarea de urgență a dosarelor depozitate în toaletă, președintele Sas-Stănescu spune că "Judecătoria Constanța a epuizat spațiile de depozitare a dosarelor soluționate. Au fost făcute demersuri către ordonatorii de credite pentru depășirea acestei probleme, însă după cum toată lumea cunoaște, administrația centrală nu permite efectuarea de cheltuieli nici măcar pentru achiziționarea de obiecte de inventar, cu atât mai puțin pentru dobândirea ori închirierea unor imobile". Mutarea unora dintre dosare în toaleta instituției, într-un fișet, a avut caracter temporar, spune președintele instanței, până când a avut loc amenajarea unei încăperi.
În ceea ce privește înființarea unui sediu secundar al Judecătoriei, președintele instituției spune că personalul este insuficient pentru cel principal și că, oricum, o decizie în acest sens nu s-ar putea lua din cauza "constrângerilor bugetare". În aceeași manieră sună răspunsul și în ceea ce privește solicitarea suplimentării posturilor de grefieri, problemă pe care, de altfel, conducerea instanței a reliefat-o în multe rânduri, fără succes însă în rândul factorilor decizionali de la București.
Lucru cert este că, în prezent, instanțele de la Constanța, și îndeosebi cel al Judecătoriei, se confruntă cu o problemă majoră: nu mai există spațiu de depozitare a dosarelor, iar toate "artificiile" pe care le puteau face conducerea instanței au fost deja epuizate! Se "lucrează", în prezent, la ideea închirierii unui spațiu în care dosarele să fie depozitate.
Inițiatorul petiției, avocat Viorel Papu, ne-a declarat că răspunsul conducerii Judecătoriei nu îl consideră nici pe departe satisfăcător, așa că el este hotărât să trimită petiții asemănătoare Tribunalului și Curții de Apel Constanța, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Prefecturii și Primăriei Constanța, Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR).

Comentează știrea

law
21 mai 2012
colaps?

In colaps se afla "managerul" Judecatoriei iar nu institutia, cum se face ca, Tribunalul si Curtea au spatii de depozitare, iar arhivele functioneaza foarte bine, totul tine de modul cum sti sa manageriezi, iar SAS este pe dinafara, se pricepe doar "glumite" in timpul sedintei de judecata atat.

dogan iusuf
21 mai 2012
1000 avocati

din lipsa fondurilor,dar salariile voastre?Nu se opri cresterea lor niciodata,daca tot voi aprobati aceste salarii.Pe ce criterii au ajuns judecatori si procurori>Au dat ceva examene,sau sunt numiti politic,vorba lui ponta,or sunt persoane de o probitae profesionala ireprosabila sau cetateni cnoscuti ptr.onorabilitate si corectitdine dovedita dealungul timpului.DAca la ICCJ s-a dovedi corpuptie nepedepsit inca cu acl senator inca al PSD,ala negru,chel si prost,snt multi din astia dar asta a fost si-n puscarie de unde a luat salariul de parlamentar.Nu va lasati,sljitori ai legii,nu fiti lacomi cand aparati drepttea.

3. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0529 secunde