Judecătorii decid, pe 4 septembrie, soarta Teatrului de Stat din Constanța

293
4 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța se pronunță pe 4 septembrie în dosarul în care Prefectura a atacat hotărârea nr. 131/2007 a Consiliului Județean și a solicitat anularea actului prin care s-a înființat Teatrul de Stat din Constanța.
Ieri, instanța a respins ca inadmisibile cererile de intervenție în interes propriu formulate de Sindicatul Independent al Salariaților din Teatru, Sindicatul Unic Fantasio și Sindicatul din Teatru Oleg Danovschi și a lăsat părțile să susțină pledoariile în proces.
Reprezentantul Prefecturii Constanța a precizat motivele pentru care se consideră nelegală hotărârea prin care s-a înființat Teatrul de Stat din Constanța. El a invocat nerespectarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Potrivit acestei legi, autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media. În acest context, din documentația transmisă Instituției Prefectului rezultă faptul că autoritatea publică județeană nu poate face dovada că a fost respectat acest demers. Totodată, actele administrative trebuie însoțite de rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean, iar în documentația transmisă Instituției Prefectului există rapoarte ale acestor comisii nesemnate de emitenți.
Tot în susținerea acțiunii au fost amintite și litigiile cu privire la funcționalitatea Teatrului Național Constanța, demarate de Sindicatul "Unic" Fantasio Constanța. S-a mai precizat, în fața instanței, că fără a se dispune desființarea Teatrului Național Constanța, Consiliul Județean a hotărât înființarea unui alt teatru, sub denumirea Teatrul de Stat Constanța. Astfel, cele două instituții - Teatrul Național Constanța și Teatrul de Stat Constanța - au același sediu, aceeași structură organizatorică, același buget și chiar același director. În plus, s-a precizat că numirea pe un astfel de post se face numai pe baza unui concurs de proiecte de management. Mai mult, s-a făcut referire și la sentința definitivă și irevocabilă a Tribunalului Iași prin care s-a obținut anularea hotărârii 150/2004, prin care au fost reorganizate Teatrele Ovidius și Fantasio și înființat Teatrul Național Constanța, decizie care nu a fost pusă în aplicare, iar părțile nu au fost puse în situația anterioară. În aceste condiții, reprezentantul Prefecturii a afirmat că Hotărârea nr. 131/2007 este nelegală și a solicitat anularea ei.
La rândul lor, reprezentanții Consiliului Județean au precizat că toate condițiile prevăzute de lege, pentru ca hotărârea să fie legală, au fost îndeplinite, motiv pentru care au solicitat respingerea acțiunii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde