Diferența de vârstă dintre parteneri, secretul unei familii cu mulți copii

554
Bărbații ar trebui să aibă o parteneră cu șase ani mai tânără, iar femeile un partener cu minim patru ani mai în vârstă pentru a avea cât mai mulți copii, potrivit unui studiu austriac, citat de Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea de Antropologie din Viena, conduși de profesorul Martin Fieder, au urmărit care este efectul pe care îl are asupra reproducerii faptul că adesea, bărbații preferă femei mai tinere, iar femeile la rândul lor doresc bărbați mai în vârstă.
"Nu este o surpriză că bărbații aleg femei mai tinere pentru a-și revigora funcția reproductivă, iar femeile aleg bărbați mai în vârstă ca parteneri pentru a se simți în siguranță și protejate, dar nu s-a cuantificat efectul acestui comportament asupra numărului de copii", a spus dr. Martin Fieder.
Cercetătorii au vrut să stabilească cea mai potrivită diferență de vârstă dintre un bărbat și o femeie la care cuplul poate face cei mai mulți copii. În acest sens, au colectat informații din registrul național sudez și au urmărit numărul de nașteri dintr-o familie și vârstele părinților pentru o perioada de 55 de ani.
Cercetarea a arătat că, în cuplurile în care bărbatul este mai în vârstă decât femeia, se nasc în medie 2,2 copii, față de cuplurile cu parteneri de aceeași vârstă care au în medie 2,1 copii. În plus, diferența de vîrstă ideală pentru a avea cât mai mulți copii este de șase ani între vârsta femeii și cea a bărbatului, dar și cea de patru ani între femeie și băr-bat garantează că partenerii vor avea mai mulți copii decât alte cupluri.
"Este o constatare care se probează statistic, nu credem că este întâmplător" a spus Fieder.
Studiul, care a urmărit și comportamentul cuplurilor, a arătat că partenerii care s-au despărțit, atât femeile cât și bărbații, și-au căutat parteneri mai tineri decât cei pe care i-au avut inițial.
"În aceea ce-i privește pe bărbați, această descoperire nu a fost surprinzătoare, însă faptul că și femeile și-au căutat parteneri mai tineri a fost surprinzător", a spus profesorul Fieder. El a explicat că  femeile aleg să aibă un al doilea partener mai în tânăr pentru că aceștia sunt potențial mai fertili.
"Un fapt este sigur: bărbații își caută partenere mai tinere decât cele pe care le-au avut, iar femeile de asemenea", a concluzionat cercetătorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.0495 secunde