Judecătorul Dinică, acuzat că a păcălit o altă familie din Constanța!

2102
1
Judecătorul Dinică, acuzat că a păcălit o altă familie din Constanța! - ec947287f5ef44fdba9282a35c7fb792.jpg

Articole de la același autor

Vă relatam, în cursul săptămânii trecute, despre faptul că magistratul Mircea Dumitru Dinică, de la Judecătoria Constanța, este acuzat de doi bătrâni că ar fi locuit, anul trecut, într-un apartament, timp de o jumătate de an, și nu ar fi plătit chiria și utilitățile; că soția acestuia, de 18 ani, cu care are doi băieți, ne-a povestit cum ar fi fost bătută de judecător și că acesta și-ar fi speriat copiii prin comportamentul său agresiv; și, în fine, despre cercetările sale disciplinare și cariera sa de judecător. Articolele au generat reacția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care s-a autosesizat și urmează să trimită la Constanța inspecția judiciară. Dar nu numai CSM-ul a reacționat…

În urma "serialului" din "Cuget Liber" în care judecătorul Dinică a fost protagonist, am primit la redacție o altă sesizare la adresa lui. Se pare că Dinică a închiriat, la finele anului trecut, un alt apartament în Con-stanța, iar după aproape două luni a "fugit" fără să plătească vreun ban, dar lăsând o mizerie cruntă în apartament.
Deși doar în cazul infractorilor anchetatorii vorbesc despre "un mod de operare", iată că și în ceea ce privește acțiunile magistratului Mircea Dumitru Dinică se poate spune că avem de-a face cu așa ceva.
Așa cum a procedat cu soții Manea, al căror caz a fost prezentat în ziarul "Cuget Liber" din data de 8 iunie a.c. (http://www.cugetliber.ro/1275944400/articol/63420/iata-cine-imparte-dreptatea-la-constanta-i/), la care Dinică a stat cu familia sa timp de aproximativ jumătate de an și nu a plătit vreun ban, dar a avut "grijă" să fugă din apartament când bătrânii nu erau acasă, lăsând cheile în cutia poștală, se pare că identic a procedat și cu o altă persoană din Constanța.
Mai mult decât atât, judecătorul ar fi lăsat o mizerie cruntă în apartament. În fotografiile atașate acestui articol puteți vedea în ce stadiu a lăsat el bucătăria. Pe lângă pâinea, șunca, borcanul cu gogoșari murați, există și un borcan cu castraveți murați care este desfăcut într-un stil propriu, se pare, al judecătorului Dinică. Puteți observa cum capacul a fost ciopârțit, iar prin crăpătura făcută judecătorul a scos castraveții din borcan (!!!). De asemenea, și mizeria lăsată în baie era de nedescris…

A stat în apartament două luni și nu a plătit nimic!
Pentru că această nouă "victimă" a judecătorului Dinică este rudă foarte apropiată unei persoane publice din Constanța, la rugămintea ei îi vom păstra anonimatul și vom folosi doar inițialele numelui. Facem precizarea însă că sesizările sale se află atât la conducerile instanțelor constănțene, cât și la CSM.
Așadar, Ș.M., din Constanța, spune că, la data de 10 decembrie 2009, i-a închiriat judecătorului Dinică un apartament, conform contractului de închiriere nr. 1050038/15.12.2009, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. "Deoarece Dl Dinică s-a plâns de starea materială precară în urma unei separări de familie și de faptul că nu i-a decontat ministerul banii de cazare, am acceptat să nu-mi dea un avans drept garanție pentru apartamentul închiriat și să-l păsuiesc până la data de 15 ianuarie 2010. În intervalul 15 - 30 ianuarie nu a mai putut fi contactat, nerăspunzându-mi la telefon. Deoarece trecuseră aproape două luni de când locuia la adresa respectivă în calitate de chiriaș și nu a plătit nimic (nici chirie, nici întreținere), l-am rugat să-și plătească factura la gaze și să-mi înapoieze cheile apartamentului. Drept urmare, la data de 15 februarie 2010, după ce l-am așteptat la tribunal două ore și l-am sunat, dar fără succes, în cele din urmă, trimițându-i și un mesaj în care îi spuneam că îl aștept în holul tribunalului, mi-a trimis și domnul Dinică următorul mesaj: «Auzi, ți-am lăsat cheile de la apartamentul pe care mi l-ai închiriat gol, revoc închirierea, la cutia poștală, urgent ia-ți cheile»" - spune Ș.M.
Femeia a fost șocată de limbajul judecătorului, dar, mai ales, de inconștiența cu care a lăsat cheile unui apartament în cutia poștală care nu se încuie, ca o "invitație" pentru hoți.

Dinică ar fi dator cu 7.500 de lei!
Ș.M. nu a dorit să prejudicieze cariera magistratului Dinică, astfel că s-a adresat, în primă fază, conducerii Judecătoriei Constanța. Aceasta i-a răspuns, elegant, că situația litigioasă nu poate fi rezolvată decât în cazul unei proceduri judiciare și că cercetarea disciplinară a unui magistrat este efectuată de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Un memoriu a fost înaintat și către CSM, care răspunde, la data de 7 iunie, că "cele sesizate exced competenței" acestei instituții și că pentru rezolvarea unei eventuale situații litigioase există posibilitatea adresării către instanța de judecată competentă.
Persoana respectivă spune că judecătorul Dinică îi datorează 7.500 de lei: 3.150 de lei - contravaloarea chiriei apartamentului, 253,50 - contravaloarea consumului centralei termice pe gaz, 63,65 - contra-valoarea consumului energiei electrice, 200 lei - "repararea prejudiciului cauzat de neglijența sa, constând în aceea că a lăsat o mizerie cruntă în bucătărie și în tot apartamentul (anexez fotografii)", 200 lei - prejudiciu cauzat de lipsa furtunului de la duș și a parei și lipsa a doi robineți de la caloriferele din bucătărie și dormitor, 50 lei - bani îmărumutați la momentul încheierii contractului, 83 lei - cheltuieli de întreținere, 1.000 de euro - daune morale.
Aceste daune morale "Dinică Mircea Dumitru m-a tracasat două luni, mințind că îmi dă banii pe chirie, făcând nenumărate drumuri să-l întâlnesc să-mi recuperez banii și… degeaba. Nu răspundea nici la telefon, l-am așteptat ore întregi la tribunal încercând să-l găsesc, am făcut efectiv «pândă» la ușa blocului măcar să-mi ridic corespondența și facturile din cutia poștală… neputând intra fiind interfon la intrarea în bloc" - mai spune femeia, care este șocată, în primul rând, că un astfel de om este judecător și care a vrut să facă publică povestea ei pentru ca alte persoane să nu mai pățească la fel.

Comentează știrea

timar
29 iulie 2011
Dinica

am făcut efectiv «pândă» la ușa blocului măcar să-mi ridic corespondența și facturile din cutia poștală… neputând intra "-- ce fel de proprietar, fara cheie la usa de intrare ? se pare ca ca e o declaratie mincinoasa cu atit mai mult cu cit a vrut s-o faca foarte publica, fiid "rudă foarte apropiată unei persoane publice din Constanța"....se intelege ..!!!..

Articole din aceeași secțiune

Joi, 17 Iunie 2010
Stire din Eveniment : Minoră dispărută de acasă
Miercuri, 16 Iunie 2010
Stire din Eveniment : Violată și ucisă cu sânge rece
Pagina a fost generata in 3.2941 secunde