Judecătorul Vasile Cosac Cărbune, noul președinte al Tribunalului Constanța

416
< 1 min citire
Judecătorul Vasile Cosac Cărbune a fost propus de președintele Curții de Apel Constanța, Nicolae Stanciu, în funcția de președinte al Tribunalului Constanța, urmând ca numirea făcută de conducerea instanțelor con-stănțene să fie luată în discuție de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) într-o ședință ulterioară.
În urma propunerii președintelui Curții de Apel, CSM-ul ar trebui să îl delege pe judecătorul Vasile Cosac Cărbune la cârma Tribunalului Constanța pe o perioadă de șase luni. Amintim că până să fie numit în funcția de președinte, judecătorul Vasile Cosac Cărbune a deținut funcția de vicepreședinte.
Propunerea respectivă a fost făcută după ce fosta președintă a Tribunalului, judecător Doina Drăguinea, a refuzat o nouă delegare în funcția amintită.
Deși a participat la concursul pentru numirea în funcțiile de conducere vacante organizat de CSM în perioada aprilie - iunie a.c., Doina Drăguinea a obținut nota finală 5,84, cu nota de proiect - 6,29 și nota la proba scrisă - 5,40.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde