Laura Vicol, fost deputat PSD şi patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, au fost lăsaţi liberi după prima noapte în arest. Aproape de miezul nopţii, judecătorii i-au lăsat pe cei doi să plece acasă, pentru că ordonanța de reținere a expirat. Instanţa a rămas însă în pronunţare, iar magistraţii urmează să decidă astăzi de la ora 15.00 dacă îi arestează. Vladimir Ciorbă a făcut declarații marți noapte despre ”un val” care a pornit împotriva Nordis încă de anul trecut și căruia i-”a făcut față doi ani”. 100% fiecare client Nordis care are Sinaia, Brașov, Mamaia își va primi apartamentul, a spus el.
”Dacă voiam să fiu un escroc nu făceam o firmă atât de mare. Dacă s-ar întâmpla ceva cu mine sau cu asociații mei azi azi și firma s-ar duce în faliment, toată lumea și-ar primi banii prin vânzarea activelor. 100 de milioane de euro sunt activele conform valorii contabile. La o simplă evaluare de piață valorează 30 - 40% mai mult, informează antena 3.ro De aici, cu siguranță toată lumea poate fi îndestulată”.
Ciorbă a amintit că a mai fost arestat acum 10 ani pentru delapidare de fonduri europene, grup infracțional, dar că ”dosarul a fost clasat”.
Referitor la faptul că ar fi știut dinainte de perchezițiile DIICOT, Vladimir Ciorbă a negat vehement, la fel ca soția sa, Laura Vicol, care a făcuse anterior declarații similare despre acest subiect.
”100% fiecare client Nordis - care are Sinaia, Brașov, Mamaia - își va primi apartamentul”, a declarat Vladimir Ciorbă: ”Dacă vrea să primească banii înapoi va mai dura doi sau trei ani. Noi vrem să finalizăm imobilele. 300 de promitenți cumpărători sau 272 dacă nu mă înșel vor deveni proprietari vara asta”.
”La Mamaia sunt 1.417 apartamente conform autorizațiilor, 1.300 de promisiuni, sunt 117 libere. Nu a vândut nimeni de două ori pentru că aveam 100 libere. Vrem să continuăm dezvoltarea la Mamaia”, a mai sous el.
Referitor la avioanele închiriate pentru Nordis de care au beneficiat și liderii PSD, Ciorbă a spus că de jeturi s-au ocupat o firmă de turism și că fiecare politician și-a plătit biletele integral către această agenție, Nordis Travel, ”la care a renunțat”, spune Ciorbă: ”Nu mi-aș fi permis să fac așa un cadou politicienilor.. Nu am avut niciun avantaj. Unde m-au prins autoritățile locale m-au bubuit (…) Afacerea Nordis nu se va pierde, pentru că avem o echipă consolidată, suntem băieți tineri și muncim. Hotelul de la mare îl deschidem, nu-l pierdem (…) Și chiar dacă va dura mai mult îl deschidem și pe cel de la Sinaia”.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru miercuri, la ora 15,00, pronunţarea unei decizii pe cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor 11 inculpaţi reţinuţi în dosarul Nordis.
Între timp, Laura Vicol şi soţului ei, Vladimir Ciorbă, au plecat din instanţă, după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere. Acasă au plecat şi ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Emanuel Poştoacă - acţionar principal la Nordis, Cristian Nicolae Poştoacă, Florin Poştoacă, Sanda Răileanu, Gabriela Vasile, Matei Cristian, Bogdan Adalbert Şaitoş, Oana Claudia Oprea, George Marian Ivan.