Leaută și-a luat adio de la revizuirea dosarului său. Va sta 12 ani după gratii

1133
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins recursul declarat de Valentin Leaută împotriva deciziei Curții de Apel Constanța prin care patronului de la "Dominus Rei", care a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru înșelăciune, i-a fost refuzată revizuirea dosarului. Decizia este definitivă, condamnatul epuizând astfel ultima cale de atac prin care încerca să dovedească faptul că pedeapsa primită într-un dosar de înșelăciune, faptă în care implicarea sa rămâne în continuare un mister, este mult prea exagerată.
Ținând cont însă de faptul că după soluțiile de achitare primite de la instanțele Tribunalului și Curții de Apel Constanța, Leaută a fost condamnat definitiv la 12 ani de pușcărie de către Înalta Curte de Casație și Justiție, era oarecum de așteptat ca, mai ales această din urmă instanță, să nu îi dea o soluție favorabilă în cererea sa de revizuire.
Avocatul lui Leaută a depus, încă de la instanța de fond, respectiv Tribunalul Constanța, o sumedenie de acte noi, pentru a demonstra că nu au fost analizate toate aspectele de către judecătorii care au soluționat dosarul de înșelăciune în care clientul său a primit această pedeapsă mult prea exagerată, solicitând revizuirea cauzei. Numai că noile dovezi nu au fost luate în considerare, magistrații confirmând, pe de o parte, ceea ce a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, Leaută rămânând astfel să ispășească peste un deceniu în spatele gratiilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1157 secunde