„Legea fugarilor” a intrat în dezbatere în Camera Deputaților

344
1 min citire
„Legea fugarilor” a intrat în dezbatere în Camera Deputaților - fugari-1701110406.jpg
Camera Deputaţilor a dezbătut luni așa-numitul proiect al „legii fugarilor”, care prevede modificări la Codul penal, în sensul în care persoanele condamnate definitiv, care în 7 zile nu se prezintă pentru a fi pusă în executare pedeapsa, vor avea pedeapsa suplimentară între 6 luni şi 3 ani pentru o infracţiune asimilată celei de evadare. Deputaţii vor vota această iniţiativă legislativă a Guvernului, în plenul de miercuri, de la ora 11.30. Senatul a adoptat deja acest proiect, iar Camera Deputaților e for decizional, informează news.ro.
O lege bună, necesară, susţinută de Guvern, mai ales în contextul în care unii condamnaţi găsesc diferite tertipuri pentru a nu-şi executa pedepsele în penitenciarele din România. E frustrant să vezi cum unii încercă să scape de pedeapsă dată de o instanţă din ţară", a declarat ministra Justiţiei Alina Gorghiu.
Gorghiu a adăugat că această lege se va aplica şi condamnatului fugar Cătălin Cherecheş, cât şi oricărui alt fugar, indiferent de numele acestuia.
Ea a mai spus că va depune toate eforturile, în limita atribuţiilor ca ministră a Justiţiei, pentru a aduce fugarii înapoi în România.
Acest proiect de lege care aduce modificări la Codul penal este înregistrat în procedură de urgenţă în Parlament şi a fost adoptat de către Senat, pe 23 octombrie, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor va fi decizional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0822 secunde