Magistrații constănțeni se tem de politicieni

325
1 min citire
Magistrații de la Judecătoria Constanța au decis să ia poziție vizavi de proiectul de modificare a legilor privind organizarea judiciară, susți-nând că prin acest demers se urmărește ca niciun cetățean să nu mai câștige vreun proces împotriva statului și a persoanelor influente politic.
Ei reclamă faptul că "legiferarea calității ministrului justiției (membru al Guvernului numit politic) de titular al acțiunii disciplinare împotriva magistraților va echivala cu lipsirea Justiției de atributul independenței, care încă mai este o componentă esențială a statului de drept". Mai mult decât atât, magistrații spun că pretin-sa autonomie a Inspecției Judiciare urmărește subordonarea acesteia față de puterea politică. "În acest caz, Justiția va înceta să mai fie o putere în stat și va fi aservită politic", acuză magistrații Judecătoriei Constanța.
"Se urmărește, pe de o parte, exercitarea de represalii față de magistrații care au pronunțat hotărâri judecătorești nefavorabile statului sau organelor sale centrale și locale, iar pe de altă parte exercitarea unei pre-siuni continue și eficiente asupra magistraților în favoarea persoanelor și a celorlalte entități înrolate politic", mai spun magistrații de la Judecătoria Constanța.
Acuzațiile merg mai departe, ei susținând că se dorește ca nici un cetățean să nu mai câștige vreun proces împotriva statului și a persoa-nelor influente politic!
Date fiind toate aceste temeri în ceea ce privește independența Justiției, magistrații de la Judecătoria Constanța solicită CSM "o reacție deosebit de energică, fără precedent", față de pericolul compromiterii statului de drept prin adoptarea proiectului de lege care ar urma să legifereze calita-tea ministrului Justiției de titular al acțiunii disciplinare împotriva magistraților.
"Justiția Română nu are nimic mai grav de pierdut decât independența, iar odată ce independența va fi pierdută, Statul de Drept va înceta să existe", sunt de părere magistrații de la Judecătoria Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde