Coasta română a Mării Negre este păzită de una dintre cele mai moderne nave de supraveghere din Europa: "Ștefan cel Mare", mândria Gărzii de Coastă. Cu sisteme tehnice de patru ori mai performante decât suratele din dotarea autorităților române, nava amiral ne face cinste în misiunile internaționale la care participă.
Comandantul Cătălin Paraschiv ne întâmpină, zâmbitor, pe cheu în apropierea navei pe care o cârmuiește de un an și jumătate, de la lansarea la apă. Ne prezintă mândru ambarcațiunea amiral și mărturisește că, asemenea întregului echipaj (19 oameni, dintre care patru ofițeri și 15 agenți), s-a atașat de această minunăție a tehnologiei. De altfel, te atașezi de o navă, mai ales după ce treci prin experiențe dificile. Ani buni a fost comandantul navei de patrulare care patronează, în prezent, intersecția din fața Gării Constanța, și nu poate trece nepăsător prin zonă.
Anul trecut, pe vremea aceasta, nava "Ștefan cel Mare" și echipajul său se aflau în Marea Mediterană, la frontiera sudică a Greciei, unde au participat la o operațiune de contracarare a fenomenului migrației ilegale. Acum așteaptă să fie chemați într-o nouă misiune internațională, mai ales că și experții europeni care au ajuns la bordul navei au afirmat că este "precum un punct de coordonare mobil". "Suntem una dintre cele mai bune nave, avem dotări performante, costuri mici și echipaj redus", a arătat comandantul. Având o lungime de 60 de metri și o lățime de 10 metri, nava a costat aproape 25 de milioane de euro și a fost achiziționată din fonduri europene.
Poate să ajungă până la cercul polar!
De la lansarea la apă, care a avut loc la sfârșitul lui 2010, echipajul a avut ocazia să testeze aproximativ 90% din dotările navei. "Nu am prins misiuni de poluare sau de stingere a incendiilor. În schimb, am testat limitele maxime ale dotării navei, precum motoarele principale, mijloacele de supraveghere, radarul", a adăugat comisarul Cătălin Paraschiv. Inclusiv au ieșit pe mare agitată de gradul 5 - 6 și au înfruntat valuri de cinci metri. De altfel, construcția navei - axe-bow, cu bordajul drept - permite navigarea cu viteză pe o mare agitată. "Astfel de nave sunt construite pentru platformele petroliere, pentru a permite schimbarea de personal pe orice vreme. Astfel, nava «Ștefan cel Mare» poate să ajungă inclusiv la cercul polar, prin gheață spartă", a mai precizat căpitanul.
Trecem, rând pe rând, prin camera motoarelor, prin spitalul navei (o cameră mică, dar dotată inclusiv cu o masă de operație, unde există posibilitatea realizării unei micro-chirurgie sau unei amputații), pe la camera de detenție (proiectată astfel încât să prevină evadarea sau sinuciderea) și prin încăperea destinată transportului de imigranți. "În general, celelalte nave transportă imigranții pe punte. Noi avem un compartiment destinat lor, cu 80 de locuri pe scaune. Până în prezent, însă, în misiunile la care am participat, nu a fost necesară folosirea încăperii, căci afluxul de imigranți a fost redus", a explicat cms. Cătălin Paraschiv.
Laboratorul criminalistic este un alt motiv de mândrie, căci le oferă oamenilor legii rapiditate în efectuarea verificărilor și depistarea ilegalităților. "Avem un Docbox și putem verifica pașapoartele și carnetele de marinari, dacă aveam de-a face cu falsuri. De asemenea, există un detector portabil de narcotice și exploziv", a adăugat comandantul.
"Noi îi vedem chiar și atunci când ei nu ne văd"
Dotările care fac, însă, ca această navă să fie vedeta Gărzii de Coastă și să atragă admirația reprezentanților altor autorități, în misiunile internaționale, le găsim pe puntea de comandă. "Ochiul magic", cum spun zâmbind membrii echipajului sistemului performant de supraveghere video și radarul. "Radarul acoperă o distanță de patru ori mai mare decât cele din dotarea altor nave, iar cu ajutorul sistemului de supraveghere putem vedea ceea ce se întâmplă la o distanță mult mai mare decât ar crede unii. Noi putem să-i vedem chiar și când ei nu pot", a explicat comandantul.
Instalația de artilerie de calibrul 12,7 milimetri este o altă dotare care atrage atenția. "Este dotată cu camere de vedere de zi și noapte, cu sisteme de stabilizare, astfel că poate executa o tragere precisă, chiar și în condiții meteorologice nefavorabile", a adăugat cms. Paraschiv.
Filează braconieri și imigranți
Până în prezent, nava "Ștefan cel Mare" a participat la numeroase misiuni de supraveghere în largul coastei române a Mării Negre, contribuind la prevenirea și combaterea braconajului. Cel mai mult timp au stat într-o operațiune de supraveghere șapte zile, cu mult peste capacitatea altor nave din dotarea Gărzii de Coastă.
Peste hotare, nava amiral s-a făcut remarcată în misiuni în Rusia și Marea Mediterană.
"Anul trecut am patrulat peste 70 de zile la sud de Creta. A fost foarte bine și pentru echipaj, fiind un bun antrenament pentru eventualele acțiuni pe linia combaterii migrației pe care le vom avea la noi. În prezent, nu se poate vorbi de migrațiune, dar o dată cu intrarea în spațiul Schengen, este foarte posibil ca situația să se schimbe", a afirmat comandantul.
De precizat că, în vreme ce nava "Ștefan cel Mare" asigură misiunile de supraveghere, alte trei ambarcațiuni, de dimensiuni mai mici, asigură intervențiile rapide.