MApN l-a trecut în rezervă pe generalul Cătălin Zisu

576
1
1 min citire
MApN l-a trecut în rezervă pe generalul Cătălin Zisu - ptu0mti1zjezymy4n2rin2m2ngq4zdiz-1739639831.jpg
MApN a trimis sâmbătă Administrației Prezidențiale propunerea de emitere în regim de urgență a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului Cătălin Zisu, cercetat de procurorii militari în dosarul privind plata unor lucrări neefectuate pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar.
Ministerul Apărării Naționale afirmă, într-un comunicat de presă, că „a luat act” de începerea urmăririi penale și luarea măsurii controlului judiciar față de generalul-locotenent Cătălin-Ștefăniță Zisu, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Astfel, a fost înaintată, astăzi, 15 februarie, către Administrația Prezidențială propunerea de emitere în regim de urgență a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ștefăniță Zisu. Ministerul Apărării Naționale reiterează, pe această cale, politica de toleranță zero față de orice acțiuni întreprinse de personalul militar și civil care se circumscriu faptelor de corupție și care sunt în gravă contradicție cu valorile și normele morale, sociale și de comportament impuse tuturor celor care își desfășoară activitatea în instituția noastră", a transmis MApN.
În respectul principiilor prezumției de nevinovăție, precum și al celui care statuează că nimeni nu este mai presus de lege, Ministerul Apărării Naționale va coopera deplin și necondiționat cu organele judiciare, punând la dispoziție toate datele și informațiile solicitate, în vederea clarificării depline a tuturor circumstanțelor referitoare la faptele săvârșite de persoanele față de care s-a pus în mișcare urmărirea penală", se mai arată în comunicatul de presă.

Comentează știrea

Alex
16 februarie 2025

General de tinichea. În armată avem mai mulți generali decât soldați. Avem în marină mai mulți amirali decât nave militare. Avem o armată de generali și amirali care ne vor apăra cu pușca în mână dacă vin rușii peste noi. Armata e cu noi, armata e cu noi.....!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1493 secunde