Prin ordonanţa din data de 07 februarie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul Grigore - Geluș Popa, agent șef principal de politie în cadrul Inspectoratului de Politie Județean Constanţa (IPJ) – Serviciul Siguranță Transporturi TF-TN Năvodari, acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și de abuz în serviciu, iar astăzi, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliție rutieră în cadrul Poliției Orașului Năvodari, compartimentul rutier, după ce a fost sesizat de către deţinătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în orașul Năvodari, deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) și a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În acest scop, inculpatul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea constatată, conform articolului 288 alineatul 1 teza finală din Codul de procedură penală, ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deține permis de conducere și care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare. Totodată, nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier și a întârziat soluționarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.