Marfă de mai bine de jumătate de milion de lei, confiscată la Agigea
Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea au efectuat, joi, 9 august, un control fizic al mărfurilor existente într-un container.
Cu ocazia controlului, s-a constatat că în interiorul containerului se aflau mărfuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. De asemenea, au mai fost găsite și mărfuri ce nu corespundeau cu cele menționate în declarația vamală de import.
Bunurile în cauză, având o valoare de piață estimată de 60.000 lei, au fost reținute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilo și a fost întocmit un dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire de acte nereale faptă prevăzută și pedepsită de art. 272 din Legea 86/2006 și punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
Cercetările se continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârșirea faptei.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012
Joi, 09 August 2012