Mărfuri contrafăcute, în valoare de 32.000 de euro, confiscate de vameși

268
Lucrătorii vamali constănțeni au descoperit și reținut articole susceptibile a fi contrafăcute și mărfuri nedeclarate, în valoare de aproximativ 138.000 lei (32.000 euro).
Acționând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanța Sud, aflați în exercitarea atribuțiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra unor containere sosite din China și Pakistan pentru două firme din România.
În urma controlului vamal, au fost descoperite 700 de mingii de fotbal din PVC purtând semnul figurativ al firmei SWOOSH, marfă susceptibilă a aduce atingere asupra dreptului de proprietate intelectuală a mărcii respective și 2.450 tăvi din plastic pentru var/vopsea și role trafalet (rezerve), mărfuri ne-declarate.
Dacă ar fi fost comercializate pe piață, la prețul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 138.030 lei (32.401 euro).
Bunurile au foste reținute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre ex-pertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Mărfurile nedeclarate au fost reținute în vederea confiscării, iar agentul economic a fost sancționat contravențional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5142 secunde