Mașina de serviciu a șefului IPJ Constanța, lovită de o autoutilitară

1021
Mașina de serviciu a șefului IPJ Constanța, lovită de o autoutilitară - burlacu-1313209848.jpg
Vineri dimineață, mașina șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, comisar șef Valentin Burlacu, a fost implicată într-un accident rutier. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
În jurul orei 7,30, inspectorul șef se întorcea, în mașina sa de serviciu, un Audi A4, condusă de șofer, dinspre Medgidia spre Constanța. Burlacu venea de pe teren, de unde luase pulsul traficului rutier, ce se preconizează a fi deosebit de crescut în aceste zile. Așa se face că, în timp ce autoturismul său se afla în co-oană, pe DN22C (Medgidia - Constanța), din cauză că nu a păstrat distanța regulamentară în mers, șoferul unei autoutilitare a intrat în plin în mașina de serviciu a șefului IPJ. Acesta s-ar fi justificat că nu l-au ținut frânele, astfel că nu a mai putut stăpâni mașina.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele fiind negative.
Pentru că în accident nu au existat victime, evenimentul a fost înregistrat ca tamponare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5456 secunde