Mașina unor tâlhari, blocată în trafic

191
Ofițerii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați, luni, de către o turistă în vârstă de 55 ani, din municipiul Caransebeș, județ Caraș-Severin, cu privire faptul că în jurul orei 12.30, în timp ce se deplasa pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe trotuarul adiacent parcului Tăbăcărie, a fost acostată de un tânăr care i-a smuls de la gât două lanțuri din aur de aproximativ 15 grame, apoi a fugit cu un autoturism în care se mai aflau trei persoane.

Polițiștii au demarat cu operativitate procedurile legale, în mai puțin de o oră autoturismul fiind depistat și blocat în trafic, în zona Aqua Magic, din Stațiunea Mamaia.

În interiorul acestuia au fost identificați patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din Sibiu, iar în urma investigațiilor efectuate oamenii legii stabilind ca suspect de comiterea faptei adolescentul de 17 ani.

La controlul corporal și al autoturismului, a fost găsită suma de 1140 lei reprezentând contravaloarea lanțurilor sustrase și amanetate, sumă ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Doi dintre cei patru tineri au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și instanței de Judecată, cu propunere de arestare, ceilalți doi fiind cercetați în libertate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 31 Iulie 2012
Stire din Eveniment : Tâlhari băgați la zdup
Marţi, 31 Iulie 2012
Stire din Eveniment : Pieton beat lovit de o mașină
Pagina a fost generata in 1.2354 secunde