Un fleac, au ciuruit bugetul!

Mazăre închiriază beculețe și instalații de brad cu 14 miliarde de lei vechi

1776
Mazăre închiriază beculețe și instalații de brad cu 14 miliarde de lei vechi - 70492ee8d9012f04330672e37543171a.jpg
Zilele trecute scriam că Primăria Constanța, prin societatea din subordine "Confort Urban", a alocat 4,5 miliarde de lei vechi pentru "reparația instalației electrice de iluminat ornamental în vederea pavoazării municipiului cu ocazia sărbătorilor de iarnă". Potrivit caietului de sarcini al licitației, firma câștigătoare va trebui să repare ghirlandele de luminii, figurinele de pe stâlpi, perdelele de beculețe. Toate astea pentru suma de 378.000 lei fără TVA, licitația fiind organizată prin "Confort Urban" SRL.
Apreciam atunci faptul că pe vreme de criză, când zeci de mii de oameni - contribuabili au rămas pe drumuri, fără un serviciu, această sumă arată mai degrabă a sfidare, a lipsă de respect față de banul public. Mai ales că nevoile orașului sunt multiple și mult mai stringente.

Ziua și milionul
Însă, aveam să ne înșelăm amarnic. Nu era vorba de sfidare, ci de o bătaie de joc în toată regula. Vineri, același "Confort Urban" a anunțat alte două licitații, de data aceasta pentru închirierea de instalații de iluminat ornamental și pentru montarea - demontarea beculețelor cu pricina. Suma alocată se ridică la aproape 1.000.000 lei (10 miliarde de lei vechi). Și pentru ce?
În primul rând, vor fi închiriate instalații de iluminat ornamental, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, după cum urmează: fațada Primăriei Constanța - 33.600 lei, fără TVA, decorarea străzii Ștefan cel Mare, de la str. Răscoala din 1907 până la Mihai Viteazu - 8.400 lei, fără TVA, decorarea b-dului Tomis - 336.000 lei fără TVA. În total, alți 378.000 lei, fără TVA.

Montarea și demontarea unui om de zăpadă - peste 50.000 lei
Mai departe, "Confort Urban" a anunțat, tot vineri, o altă licitație pentru lucrări de reparații, montare - demontare ansambluri ornamentale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, valoarea estimativă fiind de 405.300 lei, fără TVA. Sumele se împart în mai multe loturi. Primul vizează lucrări de reparații și montare - demontare a doi brazi ornamentali, valoarea estimativă fiind de 21.000 lei, fără TVA. Urmează lucrări de montare - demontare a unui om de zăpadă, care costă nu mai puțin de 48.300 lei, fără TVA. A treia comandă constă în lucrări de amenajare a Orășelului Copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă și se ridică la 168.000 lei, fără TVA.
În cele din urmă, "Confort Urban" plătește lucrări pentru pavoazarea piețelor și intersecțiilor, pentru care va arunca din banul public tot cu 168.000 lei, fără TVA. Făcând o simplă adunare, constatăm că municipalitatea a cheltuit, doar în trei zile, peste 1.400.000 lei (14 miliarde de lei vechi) doar pentru repararea de beculețe, închirierea de instalații ornamentale și pentru montarea și demontarea lor. O sumă incredibilă, ținând cont de ce vremuri trăim și prin ce criză de fonduri trece țara. Mi-l amintesc perfect pe primarul Mazăre, care în primăvară se plângea că nu are bani să izoleze termic blocurile constănțenilor, că nu are fonduri să adune câinii vagabonzi de pe stradă. Însă, între timp, a găsit milioane de lei pentru samba, pentru parade de modă și, acum, pentru luminițe și oameni de zăpadă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2194 secunde