Medierea - soluția de a scoate Justiția din criză

1548
Medierea - soluția de a scoate Justiția din criză - 191aad1e888fe1932eda7401a6309758.jpg
Este știut că, la acest moment, instanțele de judecată, și cu precădere cele constănțene, sunt supraaglomerate. Un proces durează mult mai mult decât și-ar dori părțile, asta în cazul în care nu există un interes ca el să fie tergiversat.
În general însă, conflictele civile, comerciale, penale depășesc un termen rezonabil, iar unul dintre motivele principale este tocmai acela că există pe rol mult prea multe procese, procedurile sunt greoaie, ajungându-se ca rezolvarea conflictelor să se întindă pe ani și ani, în condițiile în care multe dintre sesizări ar putea fi soluționate într-un timp mult mai scurt dacă s-ar cere ajutorul unui mediator.

Ca și definiție, medierea are menirea de a ajuta părțile implicate să transforme un conflict într-o înțelegere. Mediatorul este acela care sprijină părțile pentru soluționarea conflictului prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile. De asemenea, trebuie știut că el nu decide cine are dreptate, nu judecă ce s-a întâmplat și nici nu caută vinovați. Spre deosebire de calea judecătorească, prin mediere se urmărește ca toate părțile să fie mulțumite de soluția la care se ajunge, pe când, în prima situație, din start se știe că unii vor câștiga, iar alții vor pierde, conflictele interumane nefiind stinse, ba, de multe ori, devenind tot mai puternice.
Tipurile de dispute ale medierii sunt următoarele: familie (neînțelegeri între soți - divorț, exercițiul drepturilor părintești, încredințare minori), civil (proprietate, vecinătate, succesiuni, executarea obligațiilor contractuale, accidente de circulație cu avarii ușoare), penal (infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunerea penală: lovire sau alte violențe, vătămare corporală, vătămare corporală din culpă, accidente cu victime, furtul pedepsit la plângerea prealabilă, gestiunea frauduloasă, violare de domiciliu, tulburare de posesie, distrugere, violarea secretului corespondenței, abuz de încredere, viol), comercial (agent economic - consumator, încălcarea drepturilor personale în ceea ce privește protecția consumatorilor - în cazul în care consumatorul invocă un prejudiciu ca urmare a achiziționării unor produse sau servicii defectuoase, nerespectarea clauzelor contractuale, existența unei clauze abuzive ș.a., litigii între societăți comerciale, răspundere contractuală, obligația de a da, de a face, pretenții).
Totodată, mediatorii pot rezolva dispute sociale, interetnice, dintre autorități locale și cetățeni, între asociații de proprietari, proprietari și instituții, relații de muncă, conflicte de muncă.

61 de mediatori în Constanța
La Constanța, mediatorii există de aproximativ trei ani, dar populația nu cunoaște nici până în prezent prea multe despre această modalitate de soluționare a conflictelor. 15 mediatori au fost autorizați în cadrul unui proiect pilot al Uniunii Europene (UE), finanțat prin Phare - "Dezvoltarea medierii - contribuția societății civile la reforma sistemului judiciar", iar alți 15 au urmat un curs de formare printr-un proiect finanțat de SUA. Asta se întâmpla, așadar, în urmă cu trei ani, dar de atunci au fost create mult mai multe asociații, astfel că la acest moment, în județul Constanța, există 61 de mediatori, potrivit site-ului mediere.ro. Se preconizează ca, în timp, toți mediatorii să funcționeze într-o formulă unitară și să fie organizați după modelul Uniunii Naționale a Barourilor din România, de exemplu, care cuprinde o sumedenie de societăți de avocați, organizate în barouri la nivelul fiecărui județ în parte. Așadar, medierea este o profesie liberală, la care poate accede orice persoană care are studii superioare, are cel puțin trei ani vechime în muncă și absolvă cursurile de formare în domeniu.

Cu ce vă poate ajuta un mediator
Mediatorul Marian Sofronie ne-a declarat că a fost greu la început, mentalitatea oamenilor și reticența lor la o astfel de procedură fiind câteva dintre chestiunile care au făcut ca o astfel de rezolvare a conflictelor să nu aibă rezultatul scontat. Faptul că, din data de 3 martie, recomandările instanțelor de judecată de a se solicita ajutorul unui mediator au devenit obligatorii în anumite procese a făcut ca numărul solicitărilor de mediere să crească cu aproximativ 20%.
Marian Sofronie ne-a explicat pașii pe care trebuie să-i urmeze un cetățean care vine la el cu o cerere de mediere. În primul rând, i se spune ce înseamnă medierea și ce avantaje i-ar putea aduce, apoi formulează o cerere, în urma căreia mediatorul invită și celelalte părți implicate, în vederea acceptării medierii. Dacă acestea sunt de acord cu medierea se stabilesc primele ședințe, iar părțile sunt ascultate separat, după care împreună. Între timp, mediatorul are obligația să studieze dosarul (în cazul în care există un dosar pe rolul vreunei instanțe sau a altei instituții) și legislația în ceea ce privește problema ce face obiectul disputei, eventual să ceară părerea unor experți, dacă este nevoie. După toate aceste discuții și "cercetări" urmează o "negociere asistată", care ar trebui să fie benefică tuturor părților. La final, este încheiat un acord, care poate fi folosit în instanță, judecătorul fiind obligat să ia seama de el și să suspende procesul.
Ceea ce este interesant, la un proces de mediere pot fi cooptați "actorii", corespondenții martorilor dintr-un proces clasic. Aceștia ajută la judecată și, implicit, pe mediator să înțeleagă mai bine situația supusă medierii.
Cazul care l-a marcat pe me-diatorul Sofronie a fost cel în care au fost implicate cinci persoane cu grade de rudenie foarte apropiate. "Au fost opt «actori» care au ajutat la judecată. Disputa lor era de peste doi ani, se ajunsese la tensiuni foarte mari, la violențe verbale, sentimente de ură. Soluția ce a fost găsită în urma medierii i-a făcut fericiți, iar acum realizează cât de simplu era și vin să-mi mulțumească. Apelaseră până să vină la mine la specialiști din mai multe domenii, dar toți îi trimiteau la instanțele de judecată" - ne-a spus Marian Sofronie.

Cât costă medierea
Cetățenii percep serviciul de mediere ca pe unul costisitor. Numai că, în anumite situații, dacă folosesc serviciul de mediere, ei ies mult mai ieftin și la capitolul bani, dar, ce e mai important, la capitolul timp. Din experiența de până acum a lui Marian Sofronie s-a dovedit că, printr-o ședință de doar două ore, s-a rezolvat un conflict care, în instanță, ar fi durat cel puțin doi - trei ani. Cel mai lung proces de mediere a fost, în ceea ce îl privește, unul care a durat cinci ședințe a două ore, și a privit relații de conviețuire între membrii unor familii între care există grade de rudenie, ce locuiau în același imobil, dar deveniseră dușmani de moarte.
Dar să revenim la ceea ce îl doare pe român: banii! Onorariile sunt plătite de părți, în funcție de cum se înțeleg acestea. Există un prim onorariu, de întocmire a dosarului, de 50 de lei, iar apoi fiecare mediator are un tarif propriu. Marian Sofronie, de exemplu, practică onorariul pe oră, care este de 100 de lei. "Acest tarif îi și motivează pe oameni să găsească mai repede soluțiile, să ajungă la împăcare într-un termen cât mai scurt"- ne-a declarat Marian Sofronie.

Proiect privind obligativitatea medierii în anumite conflicte
Sunt însă premise ca rolul mediatorilor să fie din ce în ce mai mare în justiția din România. În prezent, există un proiect de lege, prin care se dorește modificarea Legii medierii, în sensul ca instan-țele să trimită în mod obligatoriu anumite litigii către mediatori. De asemenea, într-un articol separat, se vorbește de înființarea mediato-rului din oficiu, la care pot apela persoanele care nu dispun de bani.
De curând chiar, secretarul de stat din Ministerul Justiției, Lidia Barac, a spus, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că instituția pe care o reprezintă vrea să introducă obligativitatea medierii pentru unele litigii, pentru a scădea numărul mare de dosare pe care un judecător trebuie să le soluționeze.
Conform secretarului de stat, "există în lucru un proiect de act normativ care prevede că, înaintea unor anumite procese civile și comerciale, cetățenii vor fi obligați să apeleze la un mediator. Dacă soluția primită în urma medierii nu este cea dorită, ei au dreptul să meargă în instanță".
De curând, reprezentanții Corpului profesional al mediatorilor din județul Constanța au avut o întâlnire cu președintele Curții de Apel, judecător Nicolae Stanciu, în urma căreia a fost încheiat un protocol prin care instanțele se obligă să asigure spații de publicitate pentru serviciul de mediere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4191 secunde