Mesaj cutremurător al tatălui Robertei, tânara ucisă de Vlad Pascu la 2 Mai: "Este o bătaie de joc!”

3303
Mesaj cutremurător al tatălui Robertei, tânara ucisă de Vlad Pascu la 2 Mai:

Articole de la același autor

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, fata care a fost omorâtă de Vlad Pascu în accidentul teribil din stațiunea 2 Mai, a comentat batjocura la care sunt supuse familiile victimelor, care sunt obligate să vadă cum Vlad Pascu este favorizat în acest proces, în timp ce ei trăiesc zilnic cu imaginile de la tragedie.


Scandalul produs de gafele din cazul lui Vlad Pascu continuă. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, care reprezintă familiile victimelor, există un plan pentru a-l scoate pe şoferul drogat care a ucis doi tineri, pe Sebastian şi pe Roberta, în accidentul de la 2 Mai, basma curată.


Într-o intervenţie la Antena 3 CNN, Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, a făcut o serie de declarații cutremurătoare.


"Pentru unii este un caz, pentru noi e o tragedie, şi chiar vorbesc şi în numele lui Valentin Olariu (n.r tatăl lui Sebi, tănăr ucis de Vlad Pascu la 2 Mai).
Vreau să spun de la bun început, încă din 18 august, acest individ, acest cetățean Vlad Pascu, a fost protejat în continuu de când a fost prima oară oprit în Constanța.
Ulterior, știm cu toții tot ce s-a întâmplat și de câte ori a fost protejat. Mai nou tot presează tribunalele pentru eliberarea sa în arest la domiciliu. Mai nou, ieri, am văzut pe toate canalele de televiziune că au apărut pe tapet cu primul termen de judecată al Mirunei Pascu și a lui Mihai Pascu.


Eu am rămas stupefiat! Am rămas uimit de declarația celor doi, nu știu care dintre ei a făcut-o, pentru că a fost citați de unul dintre avocații lor, şi s-a amânat procesul celor doi. Au cerut să amâne procesul celor doi, Miruna și Mihai, pentru că nu a putut fi în sală copilul lor, adică Vlad Pascu. Pentru ce să fie el acolo?".


Cătălin Dragomir: "Totul este un fiasco, totul este o făcătură, tot este o bătaie de joc"


"Deci totul este un fiasco, totul este o făcătură, tot este o bătaie de joc la adresa instanțelor. Și eu mai pun niște întrebări. Pe mine mă macină și mă roade. Da, eu sunt mai cu voce decât Valentin Olariu, care suntem amândoi în aceeași bancă şi chiar nu mi-e frică de absolut nimic!


"Cui este frică de familia Pascu? Pe cine influențează familia Pascu?"


Deci, cui este frică de familia Pascu? Pe cine influențează familia Pascu? Din august și până inclusiv acum avem avocați, nu mai avem avocați, amânăm, nu amânăm. Ne cheamă ca pe tâmpiții la Mangalia, dar inculpatul principal, autorul principal a ceea ce s-a întâmplat, era de fapt la Constanța, n-am fost înștiințați.


Așteptăm iarăși ca fraierii să se ducă la penitenciar, unde o avea pe cucoana aia cu pieptul pe afară și cu picioarele tot așa pe afară de astă-vară. A doua avocată, dacă vă amintiți, care era consilier juridic în penitenciar, fără drept de reprezentare... iar copilul acela, Vlad Pascu, era atât de sigur pe el, pe ceea ce va urma și pe ceea ce se va întâmpla.


Deci, oameni buni, cui este frică de familia Pascu?


Să-și închipuie toată lumea, o rugăminte am, ca să rememorăm că la noi, la Cătălin Dragomir și la Valentin Olariu, la familiile noastre noi nu putem să uităm un copil sfâșiat în două. Mă refer la Sebi, și copila mea fără jumătate din partea dreaptă a capului și toate oasele rupte în ea, la 150 la o oră!


Când experții la momentul respectiv, atunci, în zilele acelea au spus nu, domnule, că au fost 102 km/h! Eu am spus întotdeauna n-a avut cum să aibă 102 km/h... că are vizibilitate redusă.


Deci haideți să deschidem ochii dacă vrem să dăm exemplu pe copiii noștri care nu se vor mai întoarce niciodată, să nu mai pățească alți părinți... ceea ce noi trecem. Mie nu mi-e frică de familia Pascu! Şi rânjetul ăla lui Mihai Pascu, să nu dea față în față cu mine niciodată în viaţa lui și după mască.


Eu ca și contribuabil, noi toată lumea din țara asta plătim pentru toate autoritățile. Tot ce înseamnă poliție, și poliția penitenciarelor, și poliția de vamă, și magistratură. Și orice înseamnă stat, bugetari. Banii mei sunt buni, că merg acolo.


Banii la familia Pascu sunt mai buni decât ai noștri și se face scut pentru el? Serios dacă cineva găsește că banii ăia sunt mai buni, apoi Familia Pascu să țină statul și să facă legea în țara asta", a spus la Antena 3 CNN Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, tânăra ucisă de Vlad Pascu, şoferul drogat, în accidentul de la 2 Mai.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.343 secunde