Migranți sirieni, prinși la frontiera cu Bulgaria

650
Migranți sirieni, prinși la frontiera cu Bulgaria - 27februariemigrantisirieniostrov-1330343452.jpg
Polițiștii de la Garda de Coastă au reținut patru cetățeni sirieni care intraseră ilegal în România, prin trecerea frauduloasă a frontierei.

Polițiștii de frontieră au verificat, pe 24 februarie, în jurul orei 23.30, pe comunicația Ostrov - Esechioi, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau cinci persoane, patru adulți și un minor. În urma cercetărilor, s-a stabilit că șoferul era un cetățean irakian, de 37 de ani, rezident în Bulgaria, iar ceilalți ocupanți erau sirieni.

În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că cei patru sirieni au fost racolați în Sofia de cetățeanul irakian care le-a promis că îi va ajuta să ajungă în Germania în schimbul unei sume de bani. Ei au fost ajutați de doi bulgari.

Pe numele cetățenilor sirieni au fost întocmite actele premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea.

Cei doi cetățeni bulgari sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar cetățeanului irakian i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2225 secunde