Mii de piese auto contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

153
Mii de piese auto contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea - piese-1488537063.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un container sosit în Portul Constanța Sud Agigea din Coreea de Sud, aproximativ 3.000 piese auto (filtre, bielete, planetare etc.), produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 135.000 lei, dacă ar fi fost originale.


În data de 02.03.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un controlul amănunțit asupra unui container sosit din Coreea de Sud, pentru o societate comercială cu sediul în Craiova. Administratorul societății comerciale în cauză este un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în municipiul Craiova. 


În urma controlului au fost descoperite 2.960 piese auto (filtre, bielete, planetare etc.), care purtau însemnele unor mărci cunoscute, produsele fiind susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile în cauză, în valoare aproximativă de 135.000 lei, dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali. 


Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută și sancționată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind Codul Vamal al României.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Martie 2014
Stire din Eveniment : Chinezii ne "pregătesc" de vară
Pagina a fost generata in 1.2341 secunde