Întâlnire importantă la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

Militarii români, vizitați de secretarul de stat al Forțelor Terestre ale SUA

278
Militarii români, vizitați de secretarul de stat al Forțelor Terestre ale SUA - intalnire-1559676683.jpg
Generalul Nicolae Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, s-a întâlnit, la începutul acestei săptămâni, cu secretarul de stat al Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii, Mark T. Esper. Întrevederea a avut loc la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. 


La discuții au fost prezenți comandantul Forțelor Terestre Americane din Europa, generalul-locotenent Cristopher G. Cavoli, ambasadorul SUA acreditat la București, ES Hans Klemm, și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-maior Viorel Pană. 
Subiectele abordate au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, cooperarea militară dintre România și SUA în cadrul parteneriatului strategic, participarea militarilor americani la măsurile de asigurare stabilite în cadrul Operației Atlantic Resolve, în cadrul Inițiativei de reasigurare europeană și la activitățile de instruire aflate în derulare.


Generalul Ciucă a mulțumit pentru sprijinul acordat în cadrul parteneriatului strategic, implementării măsurilor din Planul de răspuns al NATO (Readiness Action Plan), participării la exercițiile aflate în derulare și inițiativele României, la prezența înaintată adaptată și a subliniat că Armata României va continua să își îndeplinească angajamentele asumate, atât în cadrul bilateral, cât și în cadrul NATO și UE. 


"Suntem recunoscători pentru sprijinul României acordat Armatei SUA în calitate de națiune gazdă și pentru rolul jucat de țara dumneavoastră ca pilon de bază al operațiilor NATO în regiunea Mării Negre. România a fost un contributor important nu numai al NATO, dar și al misiunilor de tip coaliție din întreaga lume, și privim cu încredere către dezvoltarea parteneriatului nostru strategic și pe viitor", a declarat secretarul de stat Mark T. Esper pe timpul întrevederii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4646 secunde