Ministrul Apărării calmează spiritele. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU MILITARII ROMÂNI DIN IRAK?

1020
Ministrul Apărării calmează spiritele. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU MILITARII ROMÂNI DIN IRAK? - ddd-1579095505.jpg
Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, în contextul situației din Orientul Mijlociu, că în momentul de față nu sunt motive de panică privind riscul ca pe teritoriul României să se întâmple evenimente nedorite, relatează Agerpres. "Evoluția situației de securitate nu este una matematică, motiv pentru care dați-mi voie să nu dau cifre, în schimb doresc cu toată responsabilitatea (...) să calmăm opinia publică și să spunem că în momentul de față nu sunt motive să intre într-o stare de panică vizavi de ceea ce ar putea să se întâmple. Sigur, există un risc, dar probabilitatea de a se întâmpla este una mică", a afirmat Nicolae Ciucă, la audierea din comisiile senatoriale de politică externă și de apărare, fiind întrebat de senatori cum evaluează riscul ca pe teritoriul României să se întâmple evenimente nedorite, în contextul evenimentelor din Iran și Irak.

Ciucă a spus că militarii români din misiunea NATO de instruire din Irak au fost relocați. "Garanțiile de securitate într-un astfel de teatru de operații sunt în conformitate cu specificul misiunii și cu tot ceea ce înseamnă asumarea profesiei de militar și elementele de specificitate ale misiunii pe care o execută. Strict la militarii români, cei care fac parte din misiunea NATO de instruire, aceștia au fost relocați, astfel încât să iasă de sub incidența oricăror pericole și amenințări la securitatea acestora. Cei care fac parte din Coaliția anti Daesh sunt de asemenea în derulare a planurilor de contingență, conform elementelor stabilitate la nivel de Coaliție", a mai precizat Ciucă.

La audierile din comisii, ministrul Apărării a dat asigurări, răspunzând întrebărilor senatorilor, că primul sistem Patriot, din cele șapte, va deveni operațional în acest an. "În ceea ce privește realizarea capabilităților de apărare aeriană în sistem Patriot, este cred că foarte important să menționez că analiza noastră făcută cu ceva timp în urmă s-a dovedit a fi foarte relevantă pentru amenințările la care suntem martori astăzi și sistemul Patriot este tocmai o capabilitate în măsură să combată astfel de amenințări. El va deveni operațional - primul sistem din cele 7 - anul acesta și cu certitudine va intra în serviciul de apărare aeriană a spațiului României", a mai spus Ciucă.

Miniștrii Afacerilor Externe și Apărării au participat la ședința comună a Comisiilor pentru politică externă și apărare din Senat pe tema situației actuale din Orientul Mijlociu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2885 secunde