Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța oferă astăzi, 6 iunie, declarații cu privire la măsurile dispuse în contextul minivacanței de Rusalii.
Oamenii legii se așteaptă ca, în perioada următoare, un număr mare de turiști să vină în stațiunile de pe litoralul românesc, motiv pentru care s-au organizat, astfel încât să prevină faptele antisociale și să asigure un climat de ordine și siguranță publică.
Aproximativ 200 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale vor acționa zilnic, în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea consumului de alcool și droguri la volan, precum și pentru fluidizarea traficului rutier în zonele turistice din județ.
Vor fi intensificate patrulele în zonele de agrement și în stațiunile de pe litoral.
Totodată, polițiștii rutieri vor monitoriza principalele artere din județ, cu accent pe DN 39, spre sudul litoralului, precum și în stațiunea Mamaia și bulevardul Mamaia Nord - DC 86.
De asemenea, vor fi desfășurate acțiuni punctuale pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau care consumă alcool sau substanțe interzise la volan.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.