Minoră violată lângă cimitirul din comuna Mereni

641
< 1 min citire
În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 21,30, polițiștii din Mereni, au fost sesizați prin 112, că o fată de 13 ani, a fost violată.
Oamenii legii s-au deplasat la locuința acesteia și au găsit-o pe minora în cauză, bătută și plină de noroi pe haine. Din primele cercetări s-a stabilit că în jurul orei 21,00, când victima s-a întors de la magazinul din sat, a fost așteptată de Andrei Ion Bulugan, în curtea locuinței.
Bărbatul i-a pus mâna la gură ca să nu țipe și a dus-o cu forța lângă cimitirul din sat. Aici, a amenințat-o că o omoară și a întreținut raport sexual normal cu aceasta. Fata a declarat că în urmă cu aproximativ două luni, a mai fost violată o dată de către același individ, însă nu a spus nimănui, de frică să nu o omoare.
Minora a fost examinată, iar medicii au stabilit că prezintă o deflorare veche, a cărei dată nu a putut fi precizată.
În momentul în care a auzit că fata l-a denunțat la poliție, Bulugan a dispărut de la domiciliu. Oamenii legii au întocmit, pe numele bărbatului, dosar penal pentru viol, acesta fiind dat în urmărire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde