Obiectivul general al Poliției Constanța este creșterea gradului de siguranță publică în județul Constanța, iar valorile promovate prin activitățile derulate cu consecvență prin intermediul polițiștilor de prevenire și cei de proximitate sunt: "siguranța" și "încrederea".
"Misiunea prevenirii este aceea de a reda comunităților coeziunea internă, astfel încât fiecare cetățean în parte să fie interesat de siguranța sa și a colectivității în care trăiește și fiecare comunitate să respecte și să protejeze viața și proprietatea membrilor ei", au afirmat reprezentanții inspectoratului.
În general, autorii infracțiunilor de tâlhărie acționează asupra persoanelor care se deplasează la ore târzii pe trasee neiluminate, izolate, asupra persoanelor care vorbesc la telefonul mobil pe stradă și sunt concentrate asupra convorbirii și persoanelor aflate în stare de ebrietate.
Când discutăm despre siguranța autovehiculului, atunci elementul cheie este măsura de protecție pe care trebuie să o ia fiecare proprietar în momentul parcării autovehiculului (parcarea într-o zonă iluminată, asigurarea autovehiculului fără a lăsa în interior borsete, laptopuri, GPS-uri, etc). La fel putem spune că, în vederea prevenirii furturilor din locuințe, măsurile preventive sunt bine de luat în considerare și mai ales de aplicat.
Polițiștii continuă acțiunile prin oraș și prin stațiuni, pentru combaterea și prevenirea acestor fenomene deosebit de grave, însă, orice persoană trebuie să-și ia măsuri de siguranță în funcție de împrejurări.