Misiuni antitero! Secretele și tehnicile "mascaților"

1285
Blamați de unii, apreciați de alții, jandarmii au parte de un regim special și o viață adaptată mai mult în funcție de profesia pe care o desfășoară. Când vine vorba de jandarmii care fac parte din Plutonul Acțiuni Speciale, atunci nivelul de strictețe crește considerabil și timpul liber devine mai mult un lux pe care puțini și-l permit. Numărul perchezițiilor domiciliare a crescut în 2016 și, prin urmare, numărul de misiuni la care participă jandarmii de la Acțiuni Speciale s-a mărit.

Deși are doar 26 de ani, conduce un pluton de peste 20 de jandarmi, cu care luptă cot la cot în misiuni antitero. Absolvent al Academiei de Poliție, arma jandarmi, comandantul Plutonului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, a cărui identitate nu v-o putem dezvălui din motive evidente, a fost de acord să "dea din casă" și să ne lase să asistăm la o zi de antrenamente.

Pasiunea pentru uniformă vine din familie și a știut de mic că asta vrea să facă.

"Aș minți să spun că nu mă tem, dar asta am ales să fac și îmi asum riscul. Este normal să te temi, nu știi peste cine dai când intri în casă, ce are la dispoziție. Colegii sunt foarte importanți, mereu viața mea este în mâinile lor și invers. La un moment dat, oricare dintre ei poate conduce o echipă. Am dat peste tot felul de oameni, unii recalcitranți, alții mai puțin, dar important este să luăm măsurile legale", a povestit, pentru "Cuget Liber", comandantul Plutonului Acțiuni Speciale din cadrul IJJ Constanța.

Tactici ale perchezițiilor

Pregătirea fizică este vitală în activitatea jandarmilor. Antrenamentele au loc zi de zi, în funcție de natura misiunilor. Întrucât rezistența fizică este importantă, totul începe cu o alergare, urmată de sală pentru pregătirea fizică în ceea ce privește forța. Nu în ultimul rând, pregătirea tactică și studierea modurilor de acțiune și mai ales punerea acestora în practică sunt exersate intens de jandarmi. Spre exemplu, în cazul persoanelor înarmate, se formează un scut balistic, astfel încât, în cazul executării unor focuri de armă asupra jandarmilor, să fie protejați.

O tactică des folosită este cea a coloanei de asalt, prin care se pătrunde într-o anume încăpere în șir indian. Bineînțeles că, în cazul unei clădiri cu multe camere, numărul celor care participă la misiune trebuie să fie mare, pentru a acoperi întreaga suprafață de acțiune.

"La elaborarea tacticii participă tot personalul plutonului. Ca și comandant, îmi este dată misiunea și eu le expun colegilor ce este de făcut. Sunt deschis la idei, dacă cineva vine cu o idee mai bună de-cât a mea, este analizată și punem în aplicare ceea ce am vorbit. Practica o facem cât mai aproape de situațiile reale, nu o facem doar cu marker-ul pe tablă. Doar așa putem ajunge să ne perfecționăm și nu cu pixul pe hârtie. Totul se face în funcție de zona în care se pătrunde, de dispunerea camerelor, numărul de infractori. Dacă obiectivul este în interior sau în exterior, se iau în considerare foarte multe aspecte. Numărul celor care participă este dat de amploarea misiunii, de mărimea suprafeței pe care trebuie să o acoperim", a mai precizat comandantul Plutonului Acțiuni Speciale.

Descinderi alături de DIICOT, BCCO și DNA

Sunt cazuri în care "mascații" Jandarmeriei constănțene intervin singuri, la solicitarea unor instituții, sau alături de cei de la DIICOT, DNA, DGA și BCCO. Misiunile pot varia în funcție de zile. Jandarmii pot avea până la trei sau patru misiuni zilnice.

"Nu am contabilizat misiunile la care am participat, dar au fost numeroase. Avem o relație de colaborare cu structuri precum DIICOT, BCCO, DGA, DNA ș.a.m.d. Aceste structuri ne solicită sprijinul pentru multe intervenții. Când primim o solicitare, nu primim foarte multe date și informații, pur și simplu ni se spune că trebuie să fim într-un anumit loc pentru efectuarea instructajului. Fiecare situație în care intervenim este diferită față de cea precedentă. Trebuie să știi să te adaptezi la fiecare situație, trebuie să știi ce ai de făcut, pentru că, dacă sari un pas sau faci o singură greșeală, se poate termina nefavorabil, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Noi știm înainte cu o zi că avem de desfășurat o misiune și că trebuie să ne prezentăm la o anumită oră la punctul X de întâlnire. Când ajungem la fața locului, aflăm toate detaliile. Au fost situații în care am fost anunțați din scurt", a conchis comandantul Plutonului Acțiuni Speciale din cadrul IJJ Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0492 secunde