Mită promisă unui polițist din Constanța, pentru a scăpa de dosarul penal: 150 de euro și trei sticle de whisky

213
Mită promisă unui polițist din Constanța, pentru a scăpa de dosarul penal: 150 de euro și trei sticle de whisky - xmitapolitist-1644401923.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat a fost arestat, fiind acuzat că a dat mită unui polițist, pentru a scăpa de un dosar penal. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în atenția cărora este dosarul penal, pe 26 ianuarie inculpatul a fost depistat de un echipaj de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța în timp ce conducea o mașină pe strada Justiției, din municipiul Constanța, deși nu deținea permis auto.

„Imediat după depistare, inculpatul a promis lucrătorilor de poliţie că le va da o sumă de bani dacă nu îl cercetează penal, iar ulterior a continuat cu această ofertă ilicită, adăugând la oferta de bani şi două sticle de whisky, deşi oferta sa a fost respinsă. Întrucât inculpatul a insistat în încercarea de a-l corupe, lucrătorul de poliţie care instrumenta cauza a sesizat procurorul, iar la data de 7 februarie 2022, inculpatul a fost depistat în flagrant când i-a remis poliţistului suma de 50 de euro, ocazie cu care a promis încă 100 de euro şi trei sticle de whisky, în scopul de a fi exonerat de răspunderea penală pentru că a condus fără drept un autovehicul pe drumurile publice”, au arătat procurorii constănțeni.

Marți, 8 februarie, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5694 secunde