Membrii uneia dintre cele mai ample grupări infracționale destructurate în ultimii ani la nivel local au fost aduși luni dimineață la Tribunalul Constanța, unde magistrații au analizat măsurile preventive dispuse în dosarul cunoscut sub numele de „Calul Troian”.
Nu mai puțin de 37 de persoane fizice și o persoană juridică sunt inculpate în cauză. Dintre acestea, 15 se află în arest preventiv, o persoană este în arest la domiciliu, iar restul sunt cercetate sub control judiciar.
Având în vedere gravitatea faptelor și periculozitatea suspecților, aproximativ 25 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică în incinta și în jurul instanței.
Potrivit anchetatorilor, gruparea avea o structură bine organizată și o arie de acțiune extinsă, inclusiv în afara țării.
Conform declarațiilor Andreei Ambroze, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru o serie de infracțiuni grave.
„Acuzațiile sunt de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, camătă, șantaj, spălarea banilor, desfășurarea de jocuri de noroc fără licență, tulburarea ordinii și liniștii publice, favorizarea infractorului, influențarea declarațiilor, precum și răzbunare pentru ajutorul dat justiției", a precizat aceasta.
Anchetatorii susțin că gruparea s-a format în anul 2014, în zona cartierului KM 4-5 din municipiul Constanța, dezvoltându-se inițial prin exploatarea sexuală a tinerelor. Ulterior, activitatea s-ar fi extins către cămătărie și spălare de bani, inclusiv prin intermediul unor firme paravan și cluburi.
Potrivit procurorilor, rețeaua a avut ramificații în mai multe state europene, printre care Franța, Marea Britanie, Elveția și Austria. Membrii grupării au încercat să își impună controlul în zona de sud a Constanței prin acte de violență și prin afișarea unui stil de viață opulent.
Gruparea a fost destructurată în noiembrie 2025, în urma unei operațiuni de amploare desfășurate de DIICOT și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța. În timpul perchezițiilor efectuate în acea perioadă, anchetatorii au descoperit arme letale, arme albe, droguri și importante sume de bani.
În prezent, procurorii au solicitat menținerea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților, evaluate la aproximativ 6,5 milioane de euro, inclusiv autoturisme de lux și o locuință situată în Spania.
Ce spun avocații
De cealaltă parte, apărarea susține că nu toate acuzațiile sunt fondate. Avocatul Mircea Gherasim a declarat că inculpații săi nu recunosc integral faptele reținute în sarcina lor.
„Acuzațiile sunt aceleași ca la început, cu mici excepții. Clienții mei se consideră parțial vinovați, însă nu au recunoscut deocamdată nimic. Suntem în etapa în care analizăm rechizitoriul și probele", a afirmat acesta.
Potrivit avocatului, o parte dintre inculpați ar putea admite acuzații legate de proxenetism, însă resping categoric alte fapte, precum traficul de persoane sau cel de droguri.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.