Motocicliștii care l-au împușcat pe american nu pot părăsi localitatea

814
Tribunalul Constanța a judecat, ieri, recursul formulat de procurori împotriva deciziei judecătoriei prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă în cazul a trei dintre cei patru motocicliști din Călărași, care s-au luat la bătaie cu militari americani la Mamaia, împușcându-l pe unul dintre ei cu gloanțe de cauciuc. Instanța a admis recursul procurorilor și a dispus pentru cei trei măsura obligării de a nu părăsi localitatea, astfel că tinerii vor fi cercetați în libertate.

Scandal cu împușcături
Cei patru motocicliști, Florinel-Georgică Moldovanu, de 27 de ani, Valentin Enciu, de 29 de ani, Marius Parișu, de 27 de ani, și Nicolae Limona, de 26 de ani, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și ultraj contra bunelor moravuri.
În noaptea de 29 spre 30 august, indivizii au provocat scandal în stațiunea Mamaia și au folosit fără drept pistoale cu bile de cauciuc, producând leziuni corporale unui cetățean american.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 1, când motocicliștii, care se plimbau pe faleza stațiunii Mamaia, au deranjat un grup de militari americani. Ei nu purtau uniforme, fiind în timpul orelor libere, și au mers în Mamaia pentru distracție. Se pare că la un moment dat, unul dintre militari a fost atins de către motocicliștii care se plimbau pe faleză, iar în scurt timp cele două grupuri s-au luat la bătaie.

"Urmărirea penală este plină de erori"
Reprezentantul Parchetului a solicitat instanței de judecată admiterea recursului, luarea măsurii de arest preventiv pentru cei trei bărbați sau, în subsidiar, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În apărare, avocatul Apostol Armeanu a precizat că urmărirea penală este plină de erori care au fost sesizate de magistratul de la Judecătorie. Avocatul a afirmat că probele din dosar sunt contradictorii sau sunt viciate pentru că au fost administrate în mod nelegal și că instanța de fond a observat că întreg probatoriul este fabricat. Mai mult, Armeanu a vorbit, printre altele, de servilismul organelor de anchetă și de tratamentul inechitabil și inacceptabil cu care au fost tratați americanii în raport cu cetățenii români.
"Cetățenii americani au fost mult mai egali decât cei români", a mai spus Armeanu, referindu-se la ancheta efectuată.
El a calificat retragerea rapidă a militarilor americani ca o recunoaștere a vinovăției din partea autorităților americane. Pe de altă parte, avocatul a recunoscut și vinovăția clienților lui, care s-au lăsat trași într-o asemenea situație.
Armeanu a apreciat că declarația făcută de conducerea IPJ Constanța, privind decizia de cercetare în stare de libertate a celor trei motocicliști, ca fiind un act de intimidare și imixtiune în justiție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6986 secunde