Navă a Gărzii de Coastă, întoarsă acasă după trei luni de misiune în Marea Egee

328
Navă a Gărzii de Coastă, întoarsă acasă după trei luni de misiune în Marea Egee - navagardasursagardadecoasta-1590415989.jpg

Articole de la același autor

Membrii echipajului navei maritime MAI 2114, din cadrul Gărzii de Coastă, s-au întors acasă, ieri, după o misiune de aproximativ trei luni în Marea Egee. În perioada 16 martie – 22 mai, nava maritimă de intervenție MAI 2114 a participat în cadrul operațiunii de intervenție rapidă la frontieră "Rapid border intervention AEGEAN 2020", organizată sub egida FRONTEX. Operațiunea s-a desfășurat în zonele Lesvos și Chios, din Grecia, iar cele două echipaje aflate la bordul navei Gărzii de Coastă au executat prin rotație misiuni de patrulare, supraveghere, căutare și salvare în Marea Egee, alături de navele și echipajele din celelalte state membre UE. Pe durata operațiunii, polițiștii de frontieră români au executat 57 de misiuni, timp în care nava a efectuat peste 680 ore de patrulare. Inițial, nava ar fi trebuit să se întoarcă acasă pe 6 mai, dar detașarea a fost prelungită, în contextul pandemiei de COVID 19, a evoluției numărului de cazuri în statele europene, precum și a presiunii migraționiste de la frontiera dintre Turcia și Grecia.

Totodată, Poliția de Frontieră Română a detașat în Pireu un ofițer de legătură, pe toată perioada desfășurării misiunii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4022 secunde