Nava militară Jadran a sosit în portul Constanța

291
< 1 min citire
Ieri a sosit în portul militar Constanța nava școală Jadran, din Muntenegru, unde va rămâne până pe 5 iulie.
Nava desfășoară, în intervalul 20 iunie - 16 iulie, un marș de instrucție regional în Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră.
Alături de cei 60 de membri ai echipajului, la bordul navei se află 23 de cadeți, ofițeri și maiștri militari din Albania, Grecia, Italia, Slovenia, Serbia și Muntenegru.
Pentru două săptămâni, un student de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" și un elev de la Școala Militară de Maiștri Militari "Amiral Ion Murgescu" se vor pregăti la bordul navei școală Jadran.
Programul escalei cuprinde vizitarea Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", Școlii Militare de Maiștri Militari "Amiral Ion Murgescu" și a obiectivelor turistice din orașul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde