Nava "Ștefan cel Mare" a revenit în țară după o misiune de trei luni

233
Nava
Polițiștii de frontieră membri ai echipajului navei maritime "Ștefan cel Mare" din dotarea Gărzii de Coastă s-au întors, ieri, acasă, după o misiune Frontex care s-a desfășurat în Marea Mediterană, timp de trei luni.

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii de frontieră români au salvat, transbordat și transportat 995 migranți, care se aflau în pericol pe ambarcațiuni de mici dimensiuni și supraaglomerate, ce navigau în Marea Mediterană și care, ulterior, au fost predați autorităților italiene pentru efectuarea formalităților specifice.

De asemenea, în perioada 8 aprilie - 8 iunie, Poliția de Frontieră Română va detașa, în zona operațională Lesvos din Grecia, alți 62 polițiști de frontieră, o navă maritimă și șase autovehicule, care vor participa la misiuni de supraveghere a frontierei, coordonate de Agenția Frontex.

Obiectivul principal al Operațiunii Comune "EPN TRITON 2016" a fost reprezentat de asistarea autorităților italiene în supravegherea și controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum și de căutare și salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare, Search and Rescue, la frontiera externă a Uniunii Europene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Martie 2016
Stire din Eveniment : Lemn confiscat în Portul Constanța
Pagina a fost generata in 2.019 secunde