Pe rolul Curții de Apel Constanța au ajuns și apelurile formulate de trei indivizi împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța prin care au fost condamnați la ani grei de închisoare.
Emin Ersin, de 31 de ani, din localitatea Ciocârlia, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, Abdula Erchin, de 37 de ani, la 10 ani, iar Omer Memur, de 37 de ani, la nouă ani de detenție. Ei au fost judecați sub acuzația de omor calificat.
Potrivit anchetatorilor, pe 21 noiembrie 2004, pe fondul unui conflict cu Marin Tudor, Abdula Erchin, Ersin Emin și Memur Omer au aplicat mai multe lovituri cu bâtele și furcile lui Marin Tudor.
Deși a fost transportat la Spitalul Județean Constanța în stare gravă, medicii nu i-au mai putut salva viața.
Conflictul dintre familiile Tudor și Memur Omer a izbucnit de la culesul porumbului, din cauză că cei din urmă susțineau că li se fură din recoltă, pentru că aveau parcele alăturate.
Nemulțumite de sentință, persoanele implicate au atacat-o în apel, primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 26 februarie.