Nici urmă de copilul dispărut la Pecineaga! Ce decizie au luat pompierii

344
Nici urmă de copilul dispărut la Pecineaga! Ce decizie au luat pompierii - eforturidisperate-1572902228.jpg

Articole de la același autor

A fost a treia zi de căutări, ieri, la Pecineaga. Sute de localnici și peste 60 de pompieri și scafandri l-au căutat și luni pe băiețului de opt ani dispărut sâmbătă seară din apropierea casei. Alexandru Iulian Bițică, s-a jucat pe trotuar, iar tatăl său susține că în jurul orei 19 a observat că nu mai este în zonă. El a alertat și autoritățile, care au pornit căutările încă din acea seară.  
Din păcate, duminică după-amiază, s-a conturat o ipoteză tristă: băiatul ar fi căzut în haznalele cu dejecții de la porci. Rolele copilului ar fi fost găsite la marginea satului, chiar în zona bazinelor respective. 


"Un localnic din Pecineaga a găsit rolele băiatului dispărut la marginea localității pe drumul care duce spre ferma I.A.S. La mai puțin de un kilometru de locul unde au fost găsite rolele, se află așa zisele «haznale» care au o adâncime de peste zece metri și sunt pline cu dejecții de la complexul de porci. Astăzi (n.r. duminică, 3 noiembrie) am fost și acolo, au venit pompierii și scafandrii, dar nu pot intra în aceste dejecții, pe marginea unei haznale se văd urme ca și când un corp ar fi alunecat în ea. Am înțeles că mâine (n.r. luni, 4 noiembrie) vor fi verificate și aceste haznale care trebuiau verificate mult mai devreme. Din ce am auzit, copilul a fost văzut pe camerele de supraveghere de la marginea localității sâmbătă, în jur de ora 11, nu foarte departe de locul unde au fost găsite rolele", au anunțat reprezentanții Asociației Umanitare Solidarity Children.


Într-adevăr, ieri dimineață, la prima oră, echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au început golirea bazinelor cu dejecții. "Inițial, au fost mobilizate două autospeciale de scafandri, cu doi ofițeri și trei subofițeri și un autocamion de intervenție cu o motopompă de capacitate mare cu trei subofițeri. Ulterior, am primit în sprijin o a doua motopompă de la Detașamentul Cernavodă. În prezent, toată lumea se concentrează pe căutarea și găsirea copilului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.


Din primele estimări, bazinele cu o adâncime de șase metri urmau să fie golite în aproximativ șase ore. Însă, până la căderea serii, acestea nu au putut fi golite complet.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3912 secunde