Nicușor Constantinescu, ARESTAT preventiv. Decizia este definitivă

1360
15
Nicușor Constantinescu, ARESTAT preventiv. Decizia este definitivă - constantinescu-1407414797.jpg

Articole de la același autor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel București a menținut, azi, decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei.


Avocații lui Nicușor Constantinescu au declarat, după terminarea judecării contestației, că vor sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la atitudinea procurorului anticorupție care respinge veridicitatea scrisorilor medicale referitoare la președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța.

Apărătorii președintelui CJ Constanța au fost nemulțumiți pentru că procurorul de caz, reprezentant al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), "se face că nu cunoaște legea ori nu o cunoaște".


Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe de 9 milimetri.


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Toms shoes outlet
22 septembrie 2014
Toms shoes outlet

Toms shoesToms outletToms shoes outlethttp://www.tomsshoes-outletonline.com/

Salomon UK
22 septembrie 2014
Salomon UK

[url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90[/url][url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 UK[/url][url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 sale[/url][url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]cheap Nike Air Max 90[/url][url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/[/url][url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html[/url][url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon[/url][url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon UK[/url][url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon running shoes[/url][url=http://www.salomonukonline.co.uk/]http://www.salomonukonline.co.uk/[/url][url=http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html]http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html[/url] Salomon UK

Karen Millen outlet
22 septembrie 2014
Karen Millen outlet

[url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet[/url][url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet UK[/url][url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet online[/url][url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/[/url][url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet[/url][url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet york[/url][url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet UK[/url][url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet online[/url] Karen Millen outlet

FzMWceSIz
26 septembrie 2014
oJTNhnpJSwFlvspKkU

YoMSVx geyxsaqrglnt, [url=http://wppgejrhtgag.com/]wppgejrhtgag[/url], [link=http://iklcjhmtzzab.com/]iklcjhmtzzab[/link], http://codgpasebhjv.com/

XaoJVtyFgQTMykzLYn
29 septembrie 2014
TdVCkfjPBl

DITt8P ndddrlywqefo, [url=http://ruagquqdaieq.com/]ruagquqdaieq[/url], [link=http://rjbsauwczlka.com/]rjbsauwczlka[/link], http://mwiwotatwbgk.com/

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3233 secunde