Nouă acţiune de căutare a unor cetăţeni ucraineni rătăciţi în munţi

134
< 1 min citire
Nouă acţiune de căutare a unor cetăţeni ucraineni rătăciţi în munţi - salvamont-1734716866.jpg
Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureş intervin, vineri seară, pentru găsirea a doi cetăţeni ucraineni rătăciţi în Munţii Maramureşului. Aceştia sunt de mai multe zile pe drum, fiind epuizaţi.
”Acţiune de căutare - salvare a doi cetăţeni ucrainieni în M-ţii Maramureşului care au anunţat un aparţinător, rugându-l să sune la serviciile de urgenţă din România (112) că nu se mai pot deplasa, sunt extenuaţi după câteva zile şi nopţi prin munţi, le e frig şi nu mai au nici hrană şi nici lichide cu ei”, a transmis, vineri seară, Salvamont Maramureş.
Sursa citată a precizat că o echipă a Salvamont Maramureş se deplasează la Poienile de sub Munte unde vor face joncţiunea cu poliţişţii de la Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei.
Ulterior salvatorii montani împreună cu poliţişţii de frontieră vor urcă sus în munte pentru găsirea şi recuperarea celor doi ucrainieni, potrivit news.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0387 secunde