Comisarul șef Dumitru Catană a fost învestit, ieri, în funcția de inspector șef al IPJ Constanța de comisarul șef Lucian Muntean, adjunct al șefului Poliției Române. Noul șef al Poliției Constanța a primit botezul presei în cadrul unei conferințe. La întâlnire a participat și comisarul șef George Dorel Popa care a asigurat, până ieri, interimatul la conducerea IPJ Constanța.
Proaspătul șef al Poliției Constanța, Dumitru Catană, a spus că nu cunoaște în detaliu situația și problemele din cadrul instituției pe care urmează să o conducă începând de astăzi, însă a specificat că, în scurt timp, se va pune la punct.
"Vreau să fac câteva evaluări în zilele următoare, să pot cunoaște de unde plecăm. Cunosc, în linii mari, activitatea infracțională a orașului, am auzit de gruparea Fraților, de gruparea Spaniolul, dar nu cunosc în detaliu", a declarat comisarul șef Dumitru Catană.
Printre altele, el a precizat și liniile după care va ghida instituția în perioada următoare, prioritățile fiind cele legate de siguranță și ordine publică, siguranța mediului de afaceri și pregătirea pentru aderarea la spațiul Schengen.
Noul șef al IPJ Constanța are 54 de ani și a fost numit inspector șef după ce a câștigat concursul organizat în urmă cu două săptămâni la București.
Comisarul șef Dumitru Catană a absolvit Institutul de Marină, Facultatea de Electromecanică Navală și a urmat, ulterior, un master în Optimizarea Transportu-rilor Navale. Ulterior, a absolvit, cu media 10, un master în Științe Penale în cadrul Academiei de Poliție. Noul comandant al Poliției Constanța a urmat, de asemenea, cursuri în cadrul Institutului Național de Administrație.
Comisarul șef Catană a lucrat și în Franța, pentru o perioadă de doi ani, la o firmă de shipping, iar apoi în cadrul Ministerului Transporturilor din România.
El a fost șef serviciu al Diviziei de Securitate din cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) și director adjunct al Diviziunii Management din cadrul aceleiași DGIPI.
Totodată, Dumitru Catană a ocupat funcția de șef serviciu al Direcției Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Rutiere până în luna aprilie a acestui an, iar de atunci până la câștigarea concursului la IPJ Constanța a lucrat în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor.