Nu ai bani să-ți plătești amenda? Vopsești garduri și copaci

142
Nu ai bani să-ți plătești amenda? Vopsești garduri și copaci - fondnaibanisaplatestiamendavopse-1393518563.jpg

Articole de la același autor

Conform legislației în vigoare, judecătorii pot da, ca și pedeapsă, amenda penală. Astfel, dacă inculpatul nu își plătește amenda, magistratul este cel care poate dispune plata în rate sau, după caz, executarea amenzii prin muncă în folosul comunității. 


Potrivit actelor normative intrate în vigoare pe 1 februarie, persoana condamnată la amendă este obligată ca, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să-și plătească datoria și să comunice judecătorului delegat cu executarea dovada plății în termen de 15 zile de la achitarea acesteia. 
Dacă inculpatul care a primit drept pedeapsă amenda vine cu motive temeinice pentru care nu o poate plăti integral în cele trei luni, judecătorul este cel care poate dispune eșalonarea amenzii în rate lunare. Atenție, însă! Perioada plății nu poate depăși doi ani. 
În cazul în care magistratul dispune plata în rate, încheierea va cuprinde cuantumul amenzii, numărul de rate lunare în cuantum egal, precum și termenul de plată. 


Plata, înlocuită cu închisoarea 
În plus, în cazul în care persoana condamnată nu a achitat amenda, judecătorul delegat cu executarea poate dispune executarea amenzii prin munca în folosul comunității. Mare atenție! Procedura de a presta muncă în folosul comunității nu este posibilă și pentru persoanele juridice. În cazul acestora, singura posibilitate rămâne executarea silită, în conformitate cu codul de procedură fiscală. 
Însă, dacă magistratul constată că amenda nu a fost plătită din rea-credință sau dacă cel condamnat nu își dă consimțământul pentru a presta munca în folosul comunității, judecătorul poate dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea. 
"Aceste proceduri sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în cazul executării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, cu precizarea că, din motive obiective, munca în folosul comunității dispu-să pentru executarea pedepsei amenzii se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii", se menționează în actul normativ. 


Ce înseamnă munca în folosul comunității 
În ceea ce privește munca, actul normativ stabilește că o zi de muncă în folosul comunității înseamnă două ore de activitate prestată efectiv. La solicitarea persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către consilierul de probațiune cu până la două ore de muncă. De asemenea, în cazul celor supravegheați care desfășoară o activitate remunerată sau urmează cursuri de învățământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate în aceeași zi calendaristică poate fi de maxim două ore. 
De asemenea, ca măsură de protecție, textul de lege prevede că munca nu se execută în timpul nopții sau în zilele de duminică și în zilele declarate sărbători legale. 
Potrivit polițiștilor constănțeni, "munca în folosul comunității reprezintă punerea la dispoziție a inculpaților administrației locale constănțene. Astfel, aceștia pot fi puși să măture, să vopsească garduri sau copaci", precum și alte activități "de simț civic". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8999 secunde